August Treboniu Laurian

20200717_160710

August Treboniu Laurian se naște la 17 iulie 1810 în satul Fofeldea din județul Sibiu, ca fiu al preotului unit Pavel Trifan. Școala primară germană și gimnaziul latin (din 1827) le absolvă la Sibiu, din 1831, urmând cursuri superioare de filosofie la Liceul piarist din Cluj. Din 1835, își continuă studiile de matematică-fizică și astronomie la Institutul Politehnic din Viena, ocupându-se în paralel cu studii politice și filologice. Tot în metropola Imperiului Habsburgic, își publică, în anul 1840, prima mare lucrare lingvistică Tentamen criticum in originem, derivationem et formam linguae romanae in utraque Dacia vigentis vulgo valachicae, cu sprijinul lui George Barițiu, care i-a anunțat apariția în mai multe rânduri în Gazeta de Transilvania, atrăgând atenția cititorilor și sporind prenumeranții cărții. În centrul vienez cercetează arhivele și studiază cu asiduitate,  însușindu-și o pregătire enciclopedică.

Doi ani mai târziu, acceptă propunerea directorului Eforiei școlilor, Petrache Poenaru, de a preda filosofia la Colegiul Sf. Sava din București, cursurile sale fiind traduceri proprii din opere filosofice renumite, începând cu Critica lui Kant.

În anii premergători Revoluției Române de la 1848, publică, împreună cu Nicolae Bălcescu, Magazin istoric pentru Dacia, prima revistă de istorie, ce va avea o contribuție însemnată la nașterea istoriografiei românești moderne. Apariția lucrării este semnalată în Foaie pentru minte, inimă și literatură, sub un tiraj ce îl depășea pe cel al Gazetei… (800 de exemplare la un deceniu de la apariție – 1848), primul număr al „Magazinului” ieșind de sub tipar la 1 iulie 1845. Lucrarea apare în cinci volume în perioada 1845-1848, în paginile sale se găsesc studii de istorie națională – Discurs introductiv la istoria românilor (primul studiu), cronici și anale scrise în limba română, seria biografiilor istorice, inscripțiile aflate pe monumente și pietre funerare descifrate (de Laurian) la sudul Dunării în cursul anul 1845, documente istorice privind starea   politică şi   religioasă   a   Românilor  din  Transilvania – (recurgând la surse inedite), buletinul bibliografic cu lista lucrărilor referitoare la Dacia etc. Prin argumentele și mărturiile invocate, vasta incursiune istorică a lui Laurian constituie o puternică demonstrație a vechimii poporului român, a latinității limbii române și a unității teritoriului român. Menționăm că, la Sibiu, revista va fi promovată de Moise Fulea – directorul școlilor și de protopopul Nicolae Maniu, iar la Blaj de Timotei Cipariu.

Preocupările sale didactice îl determină să traducă Manualul de filosofie al lui A. Delavigne și să publice manualul lui W. Traug, Filozofia și istoria filozofiei, și chiar să întocmească un manual de istorie națională – preocupări care ni-l revelă drept un inițiator, un creator, prin aportul la formarea terminologiei filosofice în limba română și, în același timp, de popularizare a istoriei, aducându-și imensa contribuție la dezvoltarea instituțională a școlii românești. De asemenea, a dus o muncă de pionierat în științele auxiliare ale istoriei (epigrafie, arheologie, numismatică, sigilografie). Publică o lucrare asupra istoriei naționale în trei volume, la Iași, în 1853, ce începe de la fundarea Romei până în „zilele noastre”, lucrare ce se va răspândi, devenind cunoscută publicului larg.

În anul 1847-1848 pe lângă catedră, funcționează în paralel având funcția de revizor școlar pentru județele Vlașca, Ialomița, Brăila, Râmnicu Sărat, Buzău și Prahova, dar își întrerupe activitatea pentru a se consacra cauzei revoluționare.

Mișcările revoluționare de peste munți îi determină întoarcerea în Transilvania: ia parte la  Revoluţia  Română, fiind unul dintre conducătorii ei.  Participă la a doua Adunare de la Blaj (3/5 mai 1848, contribuind la redactarea Petiției Naționale și la citirea în fața mulțimii. A fost ales printre cei 10 secretari ai Adunării și membru în delegația care prezenta împăratului, la Viena, doleanțele românilor. A participat și la cea de-a treia Adunare de la Blaj (3/15-16/28 sept. 1848) și a fost ales membru în Comitetul Naţional de la Sibiu, colaborând la redactarea programului revoluționarilor transilvăneni. La  Adunarea  de  la  Blaj  din  3/15  mai  1848,  pe  Câmpul  Libertăţii,  A.  T.  Laurian  a  expus  în  faţa  a  50.000  de  ţărani  cele  şase  puncte  revendicative  ale  drepturilor românilor – pentru care a fost arestat  în  cazarma  din  Sibiu  şi  a  fost  eliberat  de  „poporul revoltat care a deschis porţile închisorii şi l-a dus în triumf la Orlat, unde s-a întrunit o a doua adunare.” În anul următor pleacă la Viena, unde rămâne până în 1852.

În anul 1855 își ia titlul de doctor la Universitatea din Göttingen, instituție germană care a avut un rol preeminent în dezvoltarea gândirii sale istorice, fiind liderul universităților din Europa, iar spiritul său german transformând știința istoriei în una riguroasă, profesionalizată, ca urmare a procesului general de Verwissenschaftlichung, de scientizare, de devenire științifică a istoriei. Racordat la spiritul romantismului ce fixa emanciparea socială la temelia mântuirii naționale, segmentul de istorie socială este reprezentat în studii ca Documente istorice despre starea politică și religioasă a românilor din Transilvania sau Temișana. În tot cazul, în domeniul istoriei, a continuat tradiția Școlii Ardelene, inaugurând, consensual cu preocupările lui Bălcescu, Kogălniceanu ori Papiu Ilarian, studiul sistematic al istoriei naționale, cu grijă pentru forma științifică a textului istoric.

La întoarcerea de la Viena, unde s-a aflat în calitate de delegat al națiunii române din Transilvania, este numit inspector general al Școlilor din Moldova (1852-1858). Este momentul reformării structurilor vetuste ale sistemului de învățământ de aici și al modernizării lui, în consonanță cu organizarea învățământului din Europa. În 1855, vizitează școlile din Germania, Franța, Anglia, Italia, făcând cunoștință cu mai multe „celebrități ale Europei”. Anul 1859 îl găsește din nou la Colegiul Sf. Sava, de data aceasta profesor de latină, fiind numit și membru în Eforia școlilor; acum începe să editeze revista pedagogică Instrucțiunea publică (1859-1861), în care a conceput și proiecte de reformare a școlii. În perioada 1861–1873 redactează  „Istoria  Românilor”,  în  mai  multe  ediţii,  manuale  şcolare (cosmografie, geografie, etc.) precum şi „Charta Daciei moderne” (1868). Din 1862 intră în Consiliul Superior al Instrucțiunii, alături de C. Bolliac și Ioan Maiorescu la solicitarea lui C. A. Rosetti, atunci ministru în funcție.

Este preşedinte de  onoare (1867-1868), apoi președinte activ (1878-79) al Societăţii „Transilvania” din  Bucureşti,  pentru a acorda burse de studiu tinerilor ardeleni. De asemenea, este membru fondator al Societății Academice Române.

La solicitarea Societății Academice Române, a întocmit, în perioada 1870-1876 Dicționarul Limbei Române, lucrare editată în două volume (1871, 1876), scrisă în colaborare cu Massim, Gh. Barițiu și I. Hodoș. Dicționarul a fost criticat pentru latinizarea excesivă a ortografiei românești. Dicționarul avea și un  „Glossariu care coprinde vorbele d’in limb’a romana straine prin originea sau form’a loru, cumu si celle de origine indouiosa. Dupo insarcinarea data de Societatea academica romana”.

Legea  din  1864  a  lui  Alexandru  Ioan  Cuza  a  consfinţit  dreptul  la  învăţătură pentru fii de săteni, odată cu obligativitatea şi gratuitatea lui. Învăţământului i s-a dat direcție prin programele  şcolilor primare,  secundare  şi  superioare, iar învățământul superior din  Bucureşti  și-a coordonat facultățile prin  Universitatea  sub  conducerea  unui rector. Laurian  a  fost  primul  decan  al  Facultăţii  de  Litere,  funcţie  pe  care  o  deţine timp de 18 ani, adică până la moarte, lucrând fără preget la organizarea procesului instructiv şi educativ al tineretului.

Nu întâmplător, Laurian a fost profesorul cu care a învățat limba română regele Carol I.

Fostul său elev, Ion Bianu îi aduce un cald omagiu, la opt ani de la moartea lui Laurian, survenită la 26 februarie/10 martie 1881 (fiind înmormântat în cimitirul Bellu din București).

În Panteonul personalităților din Parcul Astra, la 200 de ani de la nașterea eruditului, i s-a dezvelit bustul în bronz, sculptură reușită a artistului Adrian Popescu. Laurian  a  fost  membru  fondator al „Asociaţiei  Transilvane  pentru  Cultura şi  Literatura  Poporului  Român”  ASTRA din  Sibiu,  fondată  de  mitropolitul Andrei Șaguna în anul  1861.

Așa spunea Laurian în limba atât de-adorată: Coelicolae mortalium aesttimant vota, non secundum magnitudem, aut axternum splendorem, sed juxta cordis internum candorem/Locuitorii cerului apreciază ofrandele muritorilor nu după mărire sau după strălucirea exterioară, ci după puritatea interioară a sufletului.

Irina Racovițan

Informare bibliografică și Documentare

Biblioteca Județeană ASTRA Sibiu

This entry was posted in evenimente, noutati. Bookmark the permalink.