In memoriam Părintele Academician Mircea Păcurariu

În 13 ianuarie 2021 a trecut la cele veșnice Părintele Academician Mircea Păcurariu, eminent dascăl și cercetător în domeniul teologiei și istoriei. A fost un profesor dedicat, care a format cu dăruire, calm și fermitate, de-a lungul timpului, generații de tineri, studenți și viitori preoți, cultivând permanent spiritul de studiu și disciplină. A lăsat în urma sa o operă de cercetare impresionantă, care aduce la lumină istoria Bisericii Ortodoxe Române și rolul ei major în definirea culturală și morală a poporului nostru. A fost membru al Asociației Transilvane pentru Literatura şi Cultura Poporului Român (ASTRA) și membru titular al Academiei Române, viața sa profesională fiind apreciată de toți cei care i-au fost aproape și răsplătită cu numeroase medalii și distincții.

Dumnezeu să-l odihnească în pace!

Parintele Mircea Pacurariu

Un gând adresat

In memoriam Pr. Prof. Acad. Dr. Mircea Păcurariu

Pe data de 15 ianuarie, de Ziua Culturii, exact în ziua înmormântării, am aflat despre plecarea la Domnul a Pr. Prof. Acad. Dr. Mircea Păcurariu. Această veste m-a întristat profund, însă având în vedere vârsta venerabilă a Părintelui, de aproape 90 de ani și ținând cont de Troparul Învierii: Hristos a înviat din morţi, cu moartea pe moarte călcând, şi celor din morminte viaţă dăruindu-le” (care se rostește la fiecare înmormântare și la pomenirile făcute pentru cei adormiți, întrucât moartea este văzută în spiritul învierii), nu pot decât să mă consolez cu gândul că în decursul acestor ani îndelungați plini de trudă și osteneală, Părintele Magistru și-a îndeplinit misiunea de dascăl, de slujitor al altarului Bisericii și al scrisului, și nu în ultimul rând de formator de caractere (de-a lungul întregii sale vieți a format numeroase generații de absolvenți ai Facultății de Teologie, precum și numeroși ucenici care i-au stat în preajmă și i-au continuat activitatea) și a plecat la Domnul mulțumit și cu conștiința împăcată că a „desăvârșit totul, întru toate”.

Date biografice:

Părintele Magistru Mircea Păcurariu, profesor de Teologie și istoric a văzut lumina zilei la 30 iulie 1932 în Ruși, în sânul unei vechi familii de preoți de pe meleaguri hunedorene. Tatăl său, Ștefan Păcurariu (1904-1978), originar din Zlaști (azi cartier al municipiului Hunedoara), a îndeplinit timp de 37 de ani misiunea de preot paroh în comuna Ruși, cu filia Strei (județul Hunedoara), fiind a cincea generație de slujitori ai Bisericii.

Studii:

Părintele Profesor Mircea Păcurariu a urmat cursurile școlii elementare din Orăștie (1939-1940) și Deva (1940-1943), apoi pe cele ale Liceului de băieți, „Decebal” din Deva (1943-1951), În anul 1951 s-a înscris la Facultatea de Istorie a Universității din Cluj (1951-1952), însă din cauza „originii sale nesănătoase” a fost exmatriculat în pofida rezultatelor excepționale la examene. În această situație și datorită tradiției din familie, s-a reorientat spre Institutul Teologic Universitar din Sibiu (1952-1956). A urmat apoi cursuri de doctorat – specialitatea Istoria Bisericii Române – la Institutul de Teologie din București (1956-1959), obținând doctoratul în anul 1968. În ziua de 17 iunie, și-a susținut, în fața unei prestigioase comisii, teza de doctorat, cu titlul „Legăturile Bisericii Ortodoxe din Transilvania cu Țara Românească și Moldova în secolele XVI-XVIII”, obținând nota maximă, adică nota 10.

Activitatea didactică:

După finalizarea studiilor, a ocupat, timp de o lună și jumătate, funcția de bibliotecar la Eparhia Romanului, iar la 15 octombrie 1959, Mitropolitul Iustin Moisescu l-a numit profesor la Seminarul Teologic de la Mănăstirea Neamț (1959-1961). A fost numit apoi asistent – pentru Limbile Latină și Greacă (1961-1970), conferențiar (1970), apoi profesor titular (1971) la catedra de Istoria Bisericii Române la Institutul Teologic Universitar din Sibiu) și profesor suplinitor al aceleiași catedre la Facultatea de Teologie a Universității din Iași. Între anii 1992-2000 a îndeplinit funcția de decan al Facultății de Teologie „Andrei Șaguna” din Sibiu. S-a pensionat în anul 2002, dar a rămas profesor emerit la aceeași facultate. În 1997 a fost ales membru corespondent al Academiei Române, apoi membru titular, în 2015. A fost hirotonit diacon în 1970, preot în 1971 și iconom stavrofor în 1976.

Distincții:

De-a lungul timpului s-a bucurat de numeroase distincții: Ordinul Național „Steaua României” acordat pentru „slujirea cu cinste, evlavie, și dragoste de oameni a cuvântului lui Dumnezeu”, Ordinul „Crucea Patriarhală” în mai multe rânduri, acordat de către Patriarhii: Iustin Moisescu, Teoctist Arăpașu și Daniel Ciobotea pentru „activitatea meritorie îndelungată desfășurată pe tărâm pastoral-misionar, administrativ-bisericesc, didactic-educativ și social-filantropic” și, nu în ultimul rând „Crucea Șaguniană” înmânată de către Înaltpreasfințitul Mitropolit al Ardealului, Laurențiu Streza.


Părintele Profesor Mircea Păcurariu mi-a fost decan în perioada anilor de studii (1992-1996) și profesor la disciplina Istoria Bisericii Ortodoxe Române, în cadrul Facultății de Teologie „Andrei Șaguna” pe care am urmat-o, dar și la Masterul de Studii Aprofundate (1997). Mi-l amintesc ca pe un decan autoritar, dar corect, care impunea respect, un profesor erudit, extrem de serios, însă, într-un context mai restrâns, de pildă în cadrul orelor de la Studiile de Master am remarcat un părinte profesor plin de o căldură sufletească pe care arar i-o întrezăreai în alte împrejurări ca student al facultății. Apoi, pe vremea când eram bibliotecar la biblioteca Facultății de Teologie, îmi amintesc cum, adeseori, părintele profesor mă suna cu rugămintea de a-i căuta diferite titluri care-i serveau în munca de cercetare(cărți, articole în diferite reviste), întrucât, deși se retrăsese din activitatea la catedră în acea perioadă, păstrând doar rolul de îndrumător la tinerii care se aflau la doctorat, domnia sa și-a continuat munca de cercetare, aș putea spune până la finalul vieții, atunci când și „condeiul dumnealui și-a găsit odihna binemeritată”.

Fac aici o paranteză, „erudiția”, prin definiție, înseamnă „cunoașterea temeinică a uneia sau a mai multor științe, ea mai înseamnă cultură vastă”. Aceasta se câștigă în timp, cu foarte multă trudă, după ani mulți de studiu și cercetare. Părintele profesor Mircea Păcurariu era un profesor erudit, deoarece avea o cultură vastă, a cunoscut foarte bine știința pe care, nu doar a predat-o la facultate, dar pe care a aprofundat-o pe tot parcurul vieții lui prin numeroasele cercetări în domeniu. Ca istoric, a continuat munca înaintașilor lui Ioan Lupaș și Silviu Dragomir, dar am putea spune că i-a și întrecut în ce privește cercetarea istorică și osteneala cărturărească. Și întrucât e greu de cuprins în câteva cuvinte întreaga operă scrisă de Părintele Profesor Mircea Păcurariu, voi atașa, la aceste rânduri, paginile din Dicționarul Teologilor Români, unde pot fi consultate atât titlurile articolelor, cât și ale lucrărilor valoroase pe care părintele le-a scris cu atâta trudă în decursul vieții.

Vârsta de aproape 90 de ani, pe care o avea părintele, biblică am putea spune, nu a fost întâmplătoare. Domnul l-a binecuvântat cu acești ani, tocmai în scopul de a-și împlini menirea ce i-a fost lăsată: aceea de preot slujitor și duhovnic, profesor și scriitor de cărți, precum și savant în știința istoriei, mai precis a Istoriei Bisericii Ortodoxe Române, precum și aceea de academician, menire pe care a dus-o la bun sfârșit prin toată osteneala sa zilnică, și nu a uitat, la finalul vieții să mulțumească Domnului pentru toate binecuvântările primite și pentru tot sporul pe care l-a avut în desăvârșirea lucrării sale.

Concluzie: Faptul că a fost înmormântat pe data de 15 ianuarie, Ziua Culturii, nu e întâmplătoare, deoarece, începând cu această dată, am putea spune că se înscrie în „pleiada” sau „panteonul” marilor oameni de cultură care și-au adus, prin întreaga viață și opera lor cuprinzătoare, un rol împortant în viața spirituală și culturală a neamului.

Patriarhul Daniel, în mesajul de la înmormântare, a spus: „Părintele Profesor Mircea Păcurariu va rămâne în memoria culturii românești ca fiind cel mai mare istoric al Bisericii Ortodoxe Române din ultima jumătate de veac, o lumină de Înviere peste timp”.

A venit timpul să vă odihniți după multa trudă, Părinte Magistru Mircea Păcurariu! Fie ca Domnul să vă aducă odihna pe care o meritați, iar noi, cei care v-am cunoscut, studenți, profesori, colegi, vă vom purta mereu în suflet, în minte și în rugăciuni!

Bibliografie:

  1. Mircea Păcurariu, Dicționarul Teologilor Români, București, Univrers Enciclopedic, 1996, p. 325.

  2. https://www.ulbsibiu.ro/news/in-memoriam-parintele-academician-mircea-pacurariu/

  3. https://ziarullumina.ro/actualitate-religioasa/in-memoriam/mircea-pacurariu-preot-profesor-savant-159843.html

  4. https://ro.wikipedia.org/wiki/Mircea_Păcurariu

  5. https://dexonline.ro/definitie/eruditie

MDS00478MDS00475 MDS00476 MDS00477
Bibliotecar Daniela Sava,
Biblioteca Județeană ASTRA Sibiu,
Filiala Bâlea

This entry was posted in evenimente, noutati. Bookmark the permalink.