Un gest de mare nobleţe

Într-un gest de mare nobleţe, artistul plastic Ion Isăilă, un sibian dăruit din plin cu nepreţuitul har al creatorului de frumos, împreună cu soţia sa, Mirela Anura Isăilă, şi ea o plasticiană de renume internaţional, au ales să doneze Bibliotecii Judeţene Astra din Sibiu o parte însemnată din creaţiile proprii. Donaţia constă în 70 de desene realizate în creion şi cărbune (perioada 1970-1992) şi mai multe gravuri, litografii, linogravuri şi xilogravuri.

Ion Isăilă s-a născut la Sibiu, în anul 1953, şi a absolvit, în 1979, Institutul de Arte Plastice din Bucureşti. Între anii 1984-1990, a urmat cursuri la Colegiul de Artă din Düsseldorf (Germania). A expus în nouă expoziţii personale (în Germania şi în Franţa), în numeroase alte expoziţii de grup (în România, SUA, Germania, Austria, Belgia) şi în expoziţii internaţionale (în Spania, Olanda, Franţa ş.a.). Soţia sa, Mirela Anura Isăilă, născută la Blaj, în 1957, a studiat la Academia de Arte din Bucureşti, a urmat cursuri post-universitare de conservare, dar şi Academia de Arte din Düsseldorf. Între anii 1991 şi 2001, a fost „residenta Cité international des Arts Paris”, în anul 2009, „residenta în satul lui Marcel Iancu-Ein Hod, în Israel”. Artista a avut şase expoziţii personale (în România, Germania şi Israel) şi a participat la numeroase expoziţii de grup şi internaţionale în: Polonia, Mexic, Olanda, Germania, Franţa, SUA ş.a.

Conducerea Bibliotecii Judeţene ASTRA Sibiu apreciază la înalta sa valoare gestul celor doi mari artişti, le adresează şi pe această cale mulţumiri în numele iubitorilor de frumos din Sibiu, şi îi asigură de întregul său respect şi preţuire.

Director
Dr. Silviu Borș

donatie_gravuri_biblioteca_astra_725x500

 

This entry was posted in noutati. Bookmark the permalink.