alterNativ – Carte, sănătate și terapii complementare

af

În perioada 8 -10 noiembrie 2019, la Biblioteca Județeană ASTRA Sibiu, va avea loc cea de-a III-a ediție a proiectului alterNativ – Târg de carte de sănătate și terapii complementare, eveniment co-finanțat de Primăria Municipiului Sibiu. Cu acest prilej, publicul va avea ocazia să ia parte la conferințe, demonstrații și prezentări susținute de medici, terapeuți și reprezentanți ai unor organizații care promovează terapiile complementare. În egală măsură, pe lângă spațiile destinate interacțiunii între participanții la târg și public, Biblioteca Județeană ASTRA propune publicului o expoziție de carte având ca temă medicina alternativă și dezvoltarea personală. Astfel, și de această dată, biblioteca vine în întâmpinarea tuturor celor care doresc să fie informați, punând la dispoziția acestora o serie de documente având ca subiect principal medicina alternativă.

Anul acesta, agenda alterNativ cuprinde conferințe, demonstrații și prezentări al căror scop este diseminarea unor informații utile referitoare la noile tendințe din medicina alternativă și terapiile complementare. Printre invitați se află: Vergiliu Cezar Popescu (osteopat), Nicolae Rădulescu (medic), Loredana Kaschovits, Christos Nikitas Poulis (CERS), Dorin Ilea (AGEAC), Mircea Negrea (Preventiv Revital Center), Cristian Cioranu (Centrul de Medicină Vibrațională).

Spațiile multifuncționale ale bibliotecii vor deveni locuri de întâlnire și interacțiune pentru publicul interesat și profesioniști din domenii diverse.

Toți cei interesați sunt așteptați de vineri până duminică, în intervalul orar 9:00 – 22:00, la sediul Bibliotecii Județene ASTRA Sibiu, str. George Barițiu, nr.7, Corp B, Foaier, et. 1 și 2.

***

Toate evenimentele și proiectele Bibliotecii Județene ASTRA Sibiu se desfășoară cu sprijinul Consiliului Județean Sibiu.

PROGRAM

This entry was posted in evenimente, noutati. Bookmark the permalink.