Dr. Petru Șpan (1860-1911)

20200603_162658

Pe Valea Arieșului din Țara Moților se află situată Lupșa, o veche comună, unde Familia Șpanilor se așază ca împuterniciți ai nemeșilor Fekete de Diciosânmartin pentru administrarea moșiei acestora. Cumpărând drepturile familiei nobiliare pentru păduri întinse, mori, dreptul crâșmăritului, al pescuitului și vânatului, dreptul pentru târguri de țară și chiar pentru târguri săptămânale, influența familiei Șpan a crescut considerabil. În această întreprinzătoare familie, vede lumina zilei Petru Șpan, la 4 iunie 1860. Satul natal  a fost școala dintâi, unde a aflat de moții lui Horea și de eroul național Avram Iancu; mai ales grație bunicului, cântăreț de biserică și cititor de Cazanie, învață cântări bisericești și alfabetul chirilic. La școala primară din sat învață Bucoavna, Ceaslovul, Gramatica și Aritmetica. Tot bunicul îl duce la școala ungurească din Trăscău (Rimetea) la clasa a II-a, unde a învățat și George Barițiu și, unde, absolvind cu eminență, continuă la Sângeorzul Trascăului (azi Colțești), și, din clasa a IV-a, la Blaj, unde studiază din 1874 până în 1881. (La Blaj îl cunoaște pe Augustin Bunea, viitorul istoric, care va fi avut o înrâurire asupra sa, după propriile însemnări).

Urmează din 1881 cursurile Institutului teologic din Sibiu, din anul al II-lea de studiu, continuându-și, în același timp, ultimul an de liceu la Brașov, la Gimnaziul ortodox „Andrei Șaguna”, de unde își ia examenul de maturitate. Între distinșii dascăli de la institutul sibian, ce i-au format personalitatea, mai apropiat sufletește i-a fost profesorul Ioan Popescu (1832-1892), primul român care a studiat Pedagogia la Leipzig. A redactat „Misiunea preotului român”, în cadrul Societății de lectură „ Andrei Șaguna” a studenților sibieni, și, în semn de apreciere, în calitate de redactor al foii manuscris „Musa”, a redactat „Misiunea preotului român”, extrem de prețuită chiar și acum. În 1884, Consistoriul arhidiecezan îi oferă o bursă de studii filosofice și istorice la Viena, unde ia parte și la lucrările Seminarului pedagogic. E impresionat de pedagogul-filosof Vogt, elev al lui Johann Friedrich Herbart (1776-1841), „părintele” didacticii științifice moderne. În 1886 se îndreaptă spre centrul universitar de la Jena, coordonat de profesorul Wilhelm Rein (1847-1929), al cărui prim doctorand român i-a fost. A fost și cel mai important reprezentant al herbartismului, alături de Tuiskon Ziller.

La 20 noiembrie 1887 își susține la Jena teza de doctorat „Die Fortbildung der Pädagogik Herbarts durch Ziller” („Dezvoltarea pedagogiei lui Herbart de către Ziller”). În însemnări, face mărturisirea că Jena i-a folosit ca școală de aplicație la Sibiu. În dizertația lui a cercetat dezvoltarea ideilor lui Herbart de către Ziller, considerând-o o cale de urmat, dar una adaptată progresului cultural și profilului poporului român. Principiile herbartiene urmăreau idealul educativ, învățământul educativ, educația religios-morală, lecții bazate pe intuiție și abstracție și aplicabilitatea lor, scopul educației fiind formarea caracterului religios-moral.

A fost profesor la Școala Civilă de Fete a Astrei (1887-1892), predând Limba germană, Istoria, Geografia, Igiena, Geometria ș. a. Intră în comitetul de conducere a Reuniunii de Muzică a Astrei și la conducerea Reuniunii române de înmormântare ș. a..

Din 1892 este numit profesor suplinitor la Institutul teologic-pedagogic, iar din anul următor (1893) profesor titular provizoriu, iar din 1895 definitivat. A predat Pedagogia, Psihologia, Didactica și Limba română, la ambele secții, iar în unii ani a predat Gimnastica și Caligrafia la secția pedagogică, iar la cea teologică – Dogmatica și Dreptul canonic. A păstrat o legătură neîntreruptă cu absolvenții săi, prin Conferințele învățătorești inițiate de Șaguna prin Statutul Organic, ele ținându-se în vacanța mare în mai multe centre arhiepiscopale, oportunitate a învățătorilor de a fi la curent cu cele mai noi principii didactice și metodice. De reținut faptul că toți studenții teologi de la secția pedagogică făceau practică la școala de aplicație, dar și cei din secția teologică, dacă doreau să obțină diplomă de învățător.

Trăia cu convingerea că progresul poporului român se va face numai cu ajutorul unei culturi adevărat naționale, iar aceasta „se urzește și se desăvârșește în școli românești”. Dr. Petru Șpan vedea o „școala poporală” întemeiată pe principiile religiozității și naționalității, organizată de învățători cu chemare, iar organigrama să cuprindă materii în deplină armonie cu trebuințele sufletești și cu existența însăși a poporului în slujba căreia s-a ridicat. Acest lucru venind firesc împotriva încercărilor de maghiarizare a școlilor românești.

Herbartismul a contribuit la desfășurarea sistematică a învățământului, ideile sale fiind larg răspândite la sfârșit de secol XIX, pretutindeni în Europa și chiar și în America, nu numai în țara noastră. Dar apostolul pedagogiei românești n-a asimilat sistemul de gândire al lui Herbart, Ziller sau Rein, ci a acceptat numai ceea ce a considerat folositor pentru iluminarea și progresul neamului român: „În cercetările noastre – spunea el – ne-am orientat după pedagogia științifică herbartiană, fiindcă aceasta are un sistem bine închegat și corespunde idealurilor noastre… Popor tânăr fiind, să nu ne avântăm în chestia educației tineretului în experimentări, căci prin aceasta păcătuim în contra unei propășiri temeinice și în loc a produce adevărate caractere, ne pomenim cu niște ființe bastarde… Noi să primim acesta să-l știm preface cu totul după firea etnică a neamului nostru, utilizând cu minte și cu pricepere produsul altor popoare. Nu tot ce produce o literatură străină e potrivit și pentru noi. Drept aceea, nu orice noutate are dreptul de a fi primită și introdusă în lucrarea noastră culturală”. Timp de aproape 20 de ani a promovat neobosit ideile școlii herbartiene, de la catedră sau în practică la școala de aplicație.

A publicat o serie de lucrări didactice și pedagogice la Tipografia Arhidiecezană (nn. Tipografia Diecezană, înființată de mitropolitul Șaguna la 27 august 1850): „Întrebări de educaţiune şi instrucţiune. Studii pedagogice”, Sibiu, 1891; „Treptele formale ale învăţământului”, Sibiu, 1898 (ed. a II-a, 1903); „Poveştile pentru primul an şcolar”. Sibiu, 1901 (ed. a II-a în 1905, sub titlul „Poveştile în educaţia şcolară”); „Idei pregătitoare în Pedagogie”, Sibiu, 1902; „Noul Abecedar”, Sibiu, 1904 (ed. a II-a, 1906);  „Cartea a doua de citire”, Sibiu, 1905 (ed. a II-a, 1907); „Lecţii de Psihologie”, Sibiu, 1906; „Lecţii de Didactică în usul școalelor pedagogice”, Sibiu, 1906; „Lecţii de Pedagogie”, Sibiu, 1908.

20200603_163156

Toate lucrările lui erau menite să pregătească învățătorii și să le racordeze conștiința pedagogică la dinamica educației timpului.

A scris și lucrări monografice pentru cinstirea unor înaintași „Viaţa şi activitatea profesorului Dr. Daniil Popovici Barcianu”, fostul memorandist, în timp ce lucrarea lui, „Școala lui Şaguna”, rememorează portretele unor înaintași sau contemporani.

A colaborat la „Gazeta Transilvaniei”, „Telegraful Român”, „Biserica și Școala”, „Foaia poporului”, „Țara Noastră”, „Foaia scolastică” (Blaj); conduce alături de D. P. Barcianu revista „Foaia pedagogică”, iar împreună cu Ioan Lupaș, V. Stan, Timotei Popovici și Nicolae Vătășan „Vatra Școlară”. Dar dintre toate revistele, creația cea mai dragă vieții lui a fost „Vatra școlară”. În coloanele sale, învățătorii publicau lecții practice model, recenzii și o rubrică administrativ-școlară, fiind „o vatră în care mereu va arde focul sacru al iubirii de neam, al iubirii tinerimii și dascălului român”.

20200603_162732 20200603_163007 20200603_163030

În activitatea la Reuniunea română de agricultură se înscrie între precursorii mișcării cooperatiste române din Transilvania, înființând 23 de cooperative de credit românesc. A cerut înființarea de școli de agricultură, silvicultură, industrie casnică, cursuri de menaj prin numeroase articole recomandate în educarea țărănimii. Era, de altfel, și membru în comitetul de conducere al Reuniunii române de agricultură din județul Sibiu, președinte fiind fostul profesor, apoi coleg Dimitrie Comșa (din 1893 până în 1905). A îndreptat numeroși copii de moți spre învățarea unei meserii, ținând și conferințe la solicitarea lui Victor Tordășianu (1860-1920), prietenul lui și președintele „Reuniunii sodalilor români din Sibiu”. Propune înființarea unei școli românești de industrie.

20200603_163052

A colaborat intens cu articole pedagogice la Enciclopedia Română a Astrei, redactată de Cornel Diaconovici în 3 vol. (1898 – 1904).

Acesta poate fi un tribut prea mic adus personalității Dr. Petru Șpan, dar cu siguranță, el se înscrie ca unul din cei mai talentați pedagogi sibieni, și, fără de greș, chiar în spectru mult mai larg.

Irina Racovițan

Informare bibliografică și documentare

This entry was posted in evenimente, noutati. Bookmark the permalink.