Gheorghe Grigorie Comșa

(n. 13 mai 1889, Comana de Sus –  d. 25 mai 1935, Hodoș-Bodrog)

 20200525_153746 20200525_153905

20200525_153956 20200525_154053

La 13 mai 1889, se naște în satul Comana de Sus din Țara Făgărașului (astăzi în județul Brașov), Gheorghe Comșa. Face școala primară în satul natal, unde tatăl său a fost învățător timp de 33 de ani. Examenul de maturitate îl susține la Făgăraș, după absolvirea studiilor liceale (1900-1908), urmând apoi studii teologice la Institutul Teologic din Sibiu (1908-1911). Gheorghe Comșa își continuă studiile superioare la Universitatea din Budapesta, la Drept, în perioada 1911-1915, unde își dă și doctoratul. Își începe păstorirea, în calitate de preot, la Sibiu, timp de patru ani (1915-1919). În paralel, urmează cursurile Facultății de Teologie Catolică din Budapesta, obținându-și licența în 1921, apoi doctoratul la Facultatea de Teologie din București, în 1925.

În anul Unirii este redactor la Telegraful Român, unde publică în calitatea sa de fost președinte, un prim istoric al Societății de lectură „Andrei Șaguna”, tot acum scoțând de sub lumina tiparului o traducere a proeminentului teolog german Adolf Harnack – „Monahismul, idealurile și istoria” (Sibiu, 1916). Este, ca și preotul brașovean Gheorghe Maior (1892-1970), participant și susținător al multor manifestări ale Astrei, inițiate și promovate de președinte Despărțământului Sibiu al Astrei – profesorul Silviu Țeposu, ei înșiși membri activi și membri în Comitetul Central al Astrei. Mai mult, Grigorie Comșa i-a fost consătean lui Silviu Țeposu, un alt detaliu biografic  fiind legat de Sibiu:  în timp ce Silviu Țeposu a predat istoria (1920-1925), la Liceul „Gheorghe Lazăr” din Sibiu, Grigorie Comșa a predat religia, dar nu pentru multă vreme. În anii războiului a fost arestat și întemnițat de unguri. Promovează ca secretar de resort la Președinția Consiliului Dirigent (1918-1919) din Sibiu, subdirector (1920), apoi director general în Ministerul Cultelor și Artelor din București (1920-1925), în același timp păstorind ca diacon la Biserica Amza din București. Este și deputat în primul Parlament al României întregite în 1920.

Numele de Grigorie îl primește la 3 mai 1925, când este ales episcop la Arad – la trecerea la cele veșnice a episcopului Ion Papp (în ian. 1925) – și tuns în monahism la Sinaia. În luna următoare a aceluiași an este hirotonit arhiereu, iar în iulie 1925 este înscăunat la Arad, unde va sluji până la moarte. Sub păstorirea sa, Seminarul Teologic din Arad a fost ridicat la rang de Academie în 1927, cu patru ani de studii. A lăsat peste 75 de scrieri, din care multe sfaturi pentru preoți și credincioși, cuvântări pastorale, predici și lucrări referitoare la sectele din România ș. a.: „Istoria predicii la români”, 1921), „Predici pentru toate duminicile de peste an și alte ocaziuni” (în colaborare cu Pr. Gheorghe Maior, Arad, 1918), „Scrisori către învățători” (Arad, 1934), „Pastorația individuală și colectivă” (Arad, 1929), „Darurile Duhului Sfânt” (Arad, 1934), „Predici la sărbătorile bisericești” (Arad, 1925), „O mie de pilde pentru Viața creștină” (în colaborare cu arhimandritul Iustin Suciu, Arad, 1929) etc. A inițiat și organizat Primul Congres al preoților misionari din România, la Arad, în 1928. A sfințit zeci de biserici noi și a înființat peste 40 de parohii, făcând numeroase vizite canonice (în jur de 380 în eparhie, plus altele în Banatul iugoslav (fost). A susținut nenumăratele conferințe și pelerinaje la mănăstirea Hodoș-Bodrog, necropola ierarhilor de la Arad, unde a și fost înmormântat. A fost unul din cei mai străluciți ierarhi cărturari și misionari pe care i-a avut Biserica Ortodoxă. De altfel, Academia Română, l-a primit în rândurile sale, ca membru de onoare, în mai 1934.

This entry was posted in evenimente, noutati. Bookmark the permalink.