Skip to content Skip to sidebar Skip to footer

Radu Paraschivescu a lansat la Biblioteca Județeană #ASTRA Sibiu cel mai recent volum al său, „Noi suntem români (nimeni nu-i perfect)”, în compania scriitorului Radu Vancu și a unui public numeros și entuziast.

«Oamenii cumpără cartea aceasta pentru că au simțit la fel, pentru că s-au gândit la fel, pentru că și-au văzut gândurile puse în pagină, poate cu ceva mai multe cuvinte decât varianta dumnealor, poate ceva mai apăsat, poate ceva mai critic, poate ceva mai colorat, dar în orice caz cred că lucrurile care ne leagă dincolo de frumusețea unui roman și de scorneala din el, lucrurile acelea țin de un fond comun de exasperare, de un fond comun de dezamăgiri, de un fond comun de promisiuni neonorate, de asemenea, lucruri care ne adună pe toți și care ne încercănează un pic pentru că n-ai cum să râmâi senin când ești păcălit sau dus cu preșul. (…)

Cartea aceasta și cele pomenite anterior – „Două mături stau de vorbă”, „Orice om îi este teamă”, „În lume nu-s mai multe Românii” – pot servi drept variantă de portret neoficial al unei nații, al unui tip de comportament, al unei fișe psiho-sociale, dincolo de protocolul ușor triumfalist din albume, (…) în care totul e trandafiriu, în care personajele surâd în poză, în care nu există imperfecțiuni sau au fost remediate; dincolo de aceasta, există și varianta de portret neoficial, care înseamnă ridurile de pe obrazul nostru, înseamnă bubele lăuntrice, înseamnă cedările, înseamnă concesiile care nu se pot face și totuși se fac. Cred că acesta ar fi unul dintre rosturile acestei cărți.» – Radu Paraschivescu

Evenimentul este organizat de Editura Humanitas și Librăria Humanitas „Constantin Noica” Sibiu, în colaborare cu Biblioteca Județeană ASTRA Sibiu.

***
Activitățile desfășurate în cadrul Bibliotecii Județene ASTRA Sibiu sunt posibile cu susținerea financiară a Consiliului Județean Sibiu.

 

#BibliotecaAstra #AstraSibiu #AstraTransylvania #Sibiu #Hermannstadt #Romania #consiliuljudeteansibiu #astralibrary #library #reading #lectură #cultură #educatie #cercetare #comunicare #LansareDeCarte #EdituraHumanitas #RaduParaschivescu #RaduVancu