„În cazul lui Enescu aveai de-a face nu cu unul, ci cu trei sau patru daruri nemaipomenite: era violonist, dirijor, pianist și profesor. Dar cel mai important lucru este că aceste talente erau expresii parțiale ale unui unic și extraordinar spirit muzical. Muzica nu avea secrete pentru el. Memoria sa prodigioasă absorbea practic întreg canonul clasic, de la Bach la Stravinsky. Enescu putea să se așeze la un pian și să înceapă de oriunde din Inelul Nibelungilor, dintr-un cvartet de Beethoven, din Ritualul primăverii sau din oricare dintre cele peste 150 de cantate de Bach și să cânte fără partitură, scoțând în evidență fiecare nuanță a scriiturii. Memoria lui era însă automată sau fotografică: muzica îi vorbea și el ținea minte ce i-a spus.” (Malcolm, Noel. George Enescu. Viața și muzica. Traducere de Carmen Pațac. București: Humanitas, 2011, p. 11)
Astăzi se împlinesc 140 de ani de la nașterea marelui muzician român George Enescu.
