Skip to content Skip to sidebar Skip to footer

Astăzi, 12 mai 2022, este comemorat unul dintre cei mai activi membri pe care i-a avut #ASTRA de-a lungul istoriei sale de peste 160 de ani.

Născut la Brașov în 26 octombrie 1884 și decedat la Sibiu în 12 mai 1962, Horia Petra-Petrescu a lăsat o imensă moștenire culturală Bibliotecii ASTRA. Absolvent al Colegiului Național „Andrei Șaguna” din Brașov, student al prestigioaselor universități europene din Budapesta, Viena și Leipzig, autor al primei teze de doctorat despre viața și opera lui Ion Luca Caragiale, secretar al Fondului de Teatru al ASTREI și, mai târziu, secretar literar al Asociațiunii, peregrin prin Europa, corespondent de presă la Conferința de Pace de la Paris din 1919, Petra-Petrescu s-a stins din viață în locuința sa din Sibiu, după o lungă suferință cauzată de o afecțiune neurologică.

Biblioteca Județeană ASTRA în parteneriat cu valoroasa instituție de învățământ brașoveană și cu Muzeul „Casa Mureșenilor” Brașov, au realizat o expoziție de cărți poștale din cunoscuta colecție personală Horia Petra-Petrescu, aflată în patrimoniul bibliotecii publice sibiene, și o prezentare digitală. Sala Festivă a colegiului brașovean s-a umplut de tinerii curioși să afle cum corespondau tinerii de altădată, ce gânduri, sentimente sau fapte își comunicau prin intermediul cărților poștale, ce limbaj utilizau și cât de rapid se transmiteau informațiile în urmă cu mai bine de un secol.

Colecțiile Speciale ale Bibliotecii #ASTRA păstrează numeroase documente de corespondență (scrisori și cărți poștale), fotografii, lucrări literare și de publicistică ale lui Horia Petra-Petrescu.

Material realizat de Bianca R. Karda, bibliotecar 

***
Activitățile desfășurate de Biblioteca Județeană ASTRA Sibiu sunt posibile cu susținerea financiară a Consiliului Județean Sibiu.

 

#BibliotecaAstra #AstraSibiu #AstraTransylvania #mysibiu #Sibiu #Hermannstadt #Romania #consiliuljudeteansibiu #astralibrary #library #lectură #educatie #cultură #cunoastere #memorielocala #HoriaPetraPetrescu