Skip to content Skip to sidebar Skip to footer

👥 În programul #ASTRAAdolescent, ne-am bucurat astăzi de întâlnirea cu #Mitichi, producătorul celui mai important eveniment dedicat modei din Europa de Est, #FeericFashionWeek, pasionat de grafică și producție publicitară.

 

„În momentul în care ajungem într-o poziție, concurența celor care doresc să lucreze pe aceeași poziție este foarte mare. Trebuie să fim conștienți că, la un moment dat, concurența mare poate scădea nivelul salariului. Și atunci intervine selecția și vor rămâne doar câțiva candidați, care vor și accepta salariul propus, creând astfel un precedent pentru situații ulterioare. Poate nu e cea mai fericită situație și de aceea încurajez deseori antreprenoriatul, încurajez oamenii să facă lucruri pe cont propriu, să lucreze în echipe mici sau în proiecte, astfel încât munca să fie mult mai apreciată decât într-o corporație sau o companie de prestigiu.

Mereu spun că aprecierea o primești. Dar ca să primești ceva, trebuie mai întâi să oferi. Trebuie să te gândești ce știi tu să faci, ce ai tu de pus pe masă, ce crezi că ai tu de oferit celorlalți. Aici trebuie să existe preocupare. În momentul în care aveți pasiuni sau doriți să realizați lucruri în mod aplicat și, totodată, să primiți aprecieri și recunoaștere, atunci trebuie să demonstrați de ce sunteți în stare, să arătați ceea ce vă pricepeți să faceți. (…) Mare parte din succes ține de setarea unui nivel ridicat al obiectivelor, dar de multe ori și de nivelul așteptărilor celorlalți sau a publicului. Dacă vrei să obții succes în viață și poate chiar să accesezi o mică parte din conceptul numit eternitate, atunci trebuie să demonstrezi real, să ai un conținut substanțial, să fii influent, să dovedești că poți face lucrurile în mod diferit sau la un nivel ridicat. Iar pentru acest lucru trebuie să gândești la nivel imens, global, și atunci vei fi mereu motivat să atingi acel nivel de sus.”

🕶„Tot ce percepem noi din jur se petrece senzorial, prin toate cele cinci simțuri primim informații, pe care apoi le analizăm. Desigur, depinde și de noi cât de pregătiți și atenți suntem să primim aceste informații. Pe mine pregătirea în domeniul psihologiei m-a ajutat foarte mult în intuirea intențiilor clienților, dar și în înțelegerea dinamicii pieței sau a așteptărilor societății.”

👠 „Pentru a exista în societate, a ieși în evidență sau a genera lucruri de bună calitate, nu trebuie neapărat să te îmbraci la modă. E important ca haina să ți se potrivească, să îți vină bine, să te simți bine și, eventual, să o poți să reinventa, în funcție de situație. Ar trebui să primeze confortul, calitatea și viabilitatea atunci când cumpărăm sau alegem să purtăm hainele. Alegând să te îmbraci la modă sau urmând opiniile influencerilor nu înseamnă neapărat că ieși în evidență în mod pozitiv, uneori se poate obține efect contrar. Dacă suntem diferiți prin modul de a gândi, de ce ar trebui să ne exprimăm vestimentar cum ne impune moda? Atunci când facem alegeri vestimentare, este foarte important să fim informați.”

Mulțumim invitatului nostru de astăzi, #Mitichi Preda, participanților și voluntarilor prezenți!

Vă așteptăm mâine, de la ora 11:00, la întâlnirea cu artiștii Lia și Dan #Perjovschi, în #SpațiulTelescopicalCunoașterii!

***
Activitățile și proiectele desfășurate în cadrul Bibliotecii Județene ASTRA Sibiu sunt posibile cu susținerea financiară a Consiliului Județean Sibiu.

 

#BibliotecaAstra #AstraSibiu #AstraTransylvania #Sibiu #Hermannstadt #Romania #consiliuljudeteansibiu #astralibrary #astralibrary #library #reading #lectură #cultură #educatie #formareprofesională #comunicare #inspirație #fashion #feericfashiondays #feericfashionweek #design

Leave a Reply