Aflat la cea de-a VIII-a ediție de desfășurare, Concursul Național de Pictură și Grafică organizat de Școala Populară de Arte și Meserii „Ilie Micu” din Sibiu aduce în atenția publicului larg creațiile artistice ale câștigătorilor de anul acesta, reunite într-o expoziție amplă, cu tema „Așteptări”. Iubitorii artelor plastice pot admira compozițiile talentaților artiști în Sala Festivă a Bibliotecii #ASTRA Sibiu (Str. George Barițiu, nr. 5, sediul istoric, etaj 2), în intervalul orar 9:00 – 17:00, până în data de 22 noiembrie 2021.
Competiția a fost deschisă tuturor elevilor care urmează cursuri de pictură în cadrul școlilor populare de artă din țară, iar creațiile câștigătoare au fost selectate dintr-un număr de 67 de lucrări înscrise, opt dintre acestea aparținând cursanților Școlii Populare de Arte și Meserii „Ilie Micu” din Sibiu.
Spectacolul artistic organizat pentru premierea artiștilor câștigători va avea loc în data de 21 noiembrie 2022, începând cu ora 16:00. Publicul va avea prilejul de a urmări prestațiile elevilor de la cursurile de canto muzică ușoară și chitară organizate de Școala Populară de Arte și Meserii „Ilie Micu” din #Sibiu.
Vă așteptăm la Biblioteca #ASTRA pentru a vizita expoziția și a participa la spectacolul artistic!
***
Activitățile și evenimentele derulate în cadrul Bibliotecii Județene ASTRA Sibiu se desfășoară cu sprijinul financiar al Consiliului Județean Sibiu.
#BibliotecaAstra #AstraSibiu #AstraTransylvania #Hermannstadt #Romania #consiliuljudeteansibiu #astralibrary #library #lectură #cultură #educatie #cunoastere #cercetare #pictura #grafica #pictori #artă #arts #culture #painting #artist #drawing #graphics #graphicart #artwork