Sărbătorirea Zilei de 1 Decembrie deschide porțile Palatului ASTRA pentru publicul larg în intervalul orar 10:00 – 16:00. Cu acest prilej, începând cu ora 12:00, vizitatorii vor putea participa la vernisajul expoziției documentare „Mitropolitul Andrei Șaguna în colecții sibiene”, amenajată în spațiul Muzeului Asociațiunii, în colaborare cu Muzeul Național Brukenthal și Arhiepiscopia Sibiului. Expoziția valorifică circularele și pastoralele date parohiilor de către Episcopul și, mai apoi, Mitropolitul Andrei Șaguna, documente aflate în colecțiile Bibliotecii Județene ASTRA Sibiu, instituție de cultură ale cărei activități se bucură de sprijinul financiar a Consiliului Județean Sibiu.
Vernisarea expoziției va fi urmată, la ora 12:30, de lansarea website-ului www.enciclopediaromana.eu, eveniment care va avea loc la Compartimentul Colecții Speciale. Pagina web prezintă digital prima enciclopedie română, enciclopedia ASTREI (1898-1904), editată de dr. Corneliu Diaconovici.
Expoziția „Mitropolitul Andrei Șaguna în colecții sibiene” va rămâne deschisă publicului în Muzeul Asociațiunii (Str. George Barițiu, nr. 5, et. 1), până la finalului lunii iunie 2023, între orele 9:00 și 17:00.
Cu ocazia celebrării Zilei Naționale a României, în municipiul #Sibiu și alte localități din județ, vor avea loc o serie de manifestări omagiale care cuprind evenimente oficiale și culturale: ceremonii militare, expoziții documentare tematice, spectacole artistice și folclorice, concert simfonic, activități cultural-educaționale, manifestările fiind organizate de autoritățile locale și județene, cu sprijinul tuturor instituțiilor participante.
#1decembrie #ZiuaNatională #ziuanationalaaromaniei