Skip to content Skip to sidebar Skip to footer

?Finaliștii #concursului „Bătălia cărților” 2023 au prezentat ieri, 23 noiembrie 2023, pledoariile pentru #cartea preferată. În cadrul evenimentului desfășurat în spațiul #AmericanCorner din cadrul Bibliotecii #ASTRA Sibiu, copiii și adolescenții care au reușit să citească cele zece volume propuse și-au expus în fața publicului și a juriului #discursurile despre volumul cel mai îndrăgit. Cu emoție, inocență, creativitate și curaj, fiecare a încercat să îi convingă pe cei din sală de valoarea cărții alese.
????Câștigătorii de anul acesta sunt:
Categoria Adolescenți
Cititorul anului – Dragoș Andrei Drăghiciu
Cea mai bună fișă de lectură – Eduard Ilincescu
Categoria Copii
Cititorul anului – Amalia Ștefania Gheorghe
Cea mai bună fișă de lectură – Bobescu Anastasia Țepeș
?În urma lecturii, participanții la concurs au desemnat volumul favorit, astfel:
Cartea anului pentru adolescenți: Ruta Sepetys – Sfârșitul șoaptelor
Cartea anului pentru copii: Struan Murray – Orfanii apelor
Cartea anului pentru adulți: Guzel Iahina – Trenul spre Samarkand
?Toți participanții au primit diplome pentru prezentări.
Felicitări tuturor câștigătorilor și participanților la Concursul de lectură Bătălia Cărților 2023!
Evaluarea prezentărilor a fost realizată de cei patru membri ai juriului: prof. Laura Radu, prof. Cătălina Minodora Dumitrean, actorul Lucian Dragotă și Raluca Moldovan – autor și redactor în cadrul compartimentului Marketing – Evenimente de la Biblioteca ASTRA Sibiu.
Activitățile de îndrumare a participanților și organizare a concursului de lectură au fost realizate de bibliotecarii astriști de la Compartimentul Carte pentru Copii și Tineret și Compartimentul Carte pentru Adulți.
?Premiile au fost oferite de „Club 41 Sibiu” și „Round Table 22 Sibiu”.
??Mulțumim tuturor participanților și susținătorilor acestora care ne-au onorat cu prezența în această zi specială!
Mulțumim membrilor juriului și sponsorilor pentru că au ales să se implice în susținerea acestui proiect de promovare a lecturii și au contribuit la buna desfășurare a evenimentului!
***
Activitățile desfășurate în cadrul Bibliotecii Județene ASTRA Sibiu sunt posibile cu susținerea financiară a Consiliului Județean Sibiu.