Skip to content Skip to sidebar Skip to footer

În perioada 12-25 martie 2025, Foaierul bibliotecii publice sibiene va fi gazda expoziției de artă plastică „Trei generații de creatori sibieni”. Aceasta reunește lucrările a trei creatori din aceeași familie: Petru Olariu – publicații, prof. dr. Silviu Petru Olariu – grafică și Ruxandra Olariu – artă plastică.

Vernisajul expoziției, va avea loc joi, 13 martie, de la ora 17:00, în Foaierul Bibliotecii ASTRA Sibiu (Str. G. Barițiu, nr. 7, corp B, parter).

Ruxandra Olariu, realizatoarea expoziției, vorbește despre viziunea sa artistică: „Văd arta ca pe un instrument care mă ajută să înțeleg și să mă exprim în plan emoțional și spiritual. Urmez o cale clasică, dar combinată cu o viziune profund personală. Picturile mele sunt realizate folosin cultori acrilice și uleiuri pe diverse suporturi (pânză, hârtie și panouri de lemn), dar și tehnici mixte. Temele lucrărilor mele sunt legate de natură, de expresia artistică a spiritului uman și de problemele societății actuale. Am abordat, de asemenea, gravura, arta digitală și ceramica, încercând să îmbin sensibilitatea estetică și percepțiile personale cu tehnici și concepte învățate. În egală măsură, am încercat să păstrez moștenirea mea europeană, din punct de vedere artistic mai conservatoare, dar am simțit nevoia de a explora și noile tendințe descoperite în mediul artistic american în care am trăit trei decenii. Am iubit arta cu pasiune și am urmărit cu mare interes fenomenul artistic în fiecare țară în care am trăit sau pe care am vizitat-o. Port cu mine numeroase influențe, am fost impresionată de mulți artiști și de lucrările lor, însă am încercat să învăț să mă exprim într-un mod original.”

Vă invităm să descoperiți frumusețea lucrărilor expuse în Foaierul Bibliotecii Astra!

***

Activitățile Bibliotecii Județene ASTRA Sibiu se desfășoară cu sprijinul financiar al Consiliului Județean Sibiu.

 

#BibliotecaAstra #AstraSibiu #Romania #consiliuljudeteansibiu #astralibrary #library #lectură #cultură #educatie #cunoastere #expoziție #artă #pictură #artaplastica

Leave a Reply