#ZiuaBibliotecarului #ZiuaMondialăaCărții
Dincolo de zâmbete și cărți începe lumea fascinantă a bibliotecarilor, a cărei poartă s-a deschis astăzi pentru voluntarii și prietenii Bibliotecii Județene ASTRA Sibiu. Curioși despre ce înseamnă munca bibliotecarului și drumul cărții de la intrarea în instituție până la împrumutul ei de către cititori, participanții la programul „𝐁𝐢𝐛𝐥𝐢𝐨𝐭𝐞𝐜𝐚𝐫 𝐩𝐞𝐧𝐭𝐫𝐮 𝐨 𝐳𝐢” au petrecut timp în câteva dintre compartimentele-cheie, realizând diverse operațiuni specifice, sub îndrumarea profesioniștilor astriști: Compartimentul Catalogare, Compartimentul Carte pentru Adulți, Depozitul de publicații, Compartimentul Carte pentru Copii și Tineret.
Voluntari și prieteni buni ai Bibliotecii ASTRA Sibiu – Vlad Vasiu, vicepreședinte al Consiliului Județean Sibiu, Fawzia Rehejeh, președinte al Centrului Cultural Arab, lector univ. dr. Ovio Olaru, traducător și critic literar, și artistul Ovidiu Popârțan – s-au bucurat să fie parte, pentru o vreme, ai nobilei bresle a bibliotecarilor astriști.
„𝐂𝐥𝐮𝐛𝐮𝐥 𝐩𝐞𝐧𝐭𝐫𝐮 𝐀𝐝𝐨𝐥𝐞𝐬𝐜𝐞𝐧𝐭̦𝐢”, derulat lunar la biblioteca publică sibiană, a reunit numeroși tineri – unii dintre ei #voluntari astriști – dornici să afle mai multe despre profesia de bibliotecar și să discute despre #cărți impresionante, despre plăcerea și nevoia de a citi, precum și despre viitorul lecturii și al cărților.
„23aprilie este o zi cu o semnificație profundă în viața bibliotecilor și a celor care le dau suflet – bibliotecarii. În fiecare an, la această dată, celebrăm Ziua Mondială a Cărții și a Drepturilor de Autor, alături de Ziua Bibliotecarului din România. Este un prilej de a aduce un omagiu lecturii, cărții și tuturor profesioniștilor care, cu pasiune și dedicare, contribuie la diseminarea cunoașterii: autori, traducători, editori, tipografi, librari, anticari și, bineînțeles, bibliotecari.
Această zi este dedicată tuturor celor care și-au făcut din #carte o #vocație, celor care veghează asupra tezaurului cultural scris și care lucrează neobosit pentru a-l păstra viu și accesibil generațiilor prezente și viitoare. Bibliotecarii, în mod special, sunt liantul dintre trecut și viitor, dintre informație și cititor, dintre cunoaștere și înțelepciune.
Suntem profund onorați să fim parte a acestei misiuni nobile. A fi bibliotecar înseamnă mai mult decât a lucra cu cărți – înseamnă a construi punți între oameni și idei, a păstra vie memoria colectivă și a deschide drumuri spre învățare, cultură și dezvoltare personală. Cu pasiune și respect față de valorile culturale, ne asumăm cu mândrie rolul de păstrători ai unui #patrimoniu inestimabil și ducem mai departe lumina cunoașterii.” – transmite Răzvan C. Pop, directorul Bibliotecii ASTRA Sibiu.
***
Activitățile Bibliotecii ASTRA Sibiu se desfășoară cu susținerea financiară a Consiliului Județean Sibiu.
#BibliotecaAstra #AstraSibiu #Sibiu #Romania #lectură #cultură #cunoastere #educatie #AstraLibrary #library #reading #education #biblioteconomie #LecturaNeUnește