Elevii de la școlile gimnaziale din Agârbiciu, Axente Sever, Roșia și de la after-school-ul susținut de Șura Culturală Gușterița din Sibiu au primit cărți oferite de organizația non-profit NABU România, în cadrul parteneriatului cu Biblioteca Județeană ASTRA Sibiu. Copiii de la instituțiile de învățământ amintite au făcut cunoștință cu eroii poveștilor prezente pe aplicația disponibilă în multe țări din întreaga lume.
Implicați în programele naționale „Școala Verde” și „Școala Altfel”, juniorii au fost bucuroși să afle informații noi și inedite despre natură, faună și floră și despre alte teme de interes prin intermediul lecturilor distractive, al discuțiilor și al resurselor didactice captivante. Atelierele au fost susținute atât cu elevii din județ, cât și la sediul Bibliotecii Județene ASTRA Sibiu cu elevii de la Școala Gimnazială „Regele Ferdinand”.
„La invitația doamnei Ana Coca de la Biblioteca Astra Sibiu am petrecut trei zile minunate împreună cu peste 100 de copii de la școlile din Agârbiciu, Axente Sever, Roșia și Sibiu . Alături de mine au fost Monica Grecu, Content Manager NABU și Anca Bălănescu de la «Flora & Fauna International». Împreună am citit cu copiii în limbile română și engleză noua noastră carte, «Un picnic cu bucluc» și am discutat despre animalele carnivore din România. Am fost impresionată nu doar de interesul copiilor pentru poveștile din aplicația NABU, ci și de inimosul colectiv al bibliotecii care face multe eforturi pentru a ajunge în cele mai îndepărtate sate din Sibiu, în comunități unde nu există cărți și oportunități pentru copii. Sperăm să revenim curând la Sibiu și să împărtășim și cu alți copii dragostea noastră pentru lectură și resursa noastră gratuită atât de folositoare pentru comunitățile vulnerabile cărora le lipsesc.” – a spus Cristina Istrate, manager NABU România.
Colaborarea dintre Biblioteca ASTRA Sibiu și NABU România aduce în comunitățile din județul Sibiu bucuria lecturii și resurse educaționale actuale pentru utilizarea judicioasă a tehnologiei.
***
NABU este o asociație non-guvernamentală fondată în urmă cu 12 ani în SUA de trei femei de originare din Europa. Scopul aplicației gratuite de lectură implementate în mai multe țări din lume este acela de a facilita accesul la cultura scrisă în special pentru micuții cu vârste cuprinse între 2 și 10 ani. Organizația dezvoltă programe de lectură în comunitățile defavorizate în care copiii învață să citească utilizând aplicația și cărțile pentru copii NABU.
În România, aplicația a fost lansată în 2022, cititorii având acces la peste 100 de cărți bilingve în română și engleză, organizate pe niveluri de fluență la citit. Acestea conțin subiecte actuale și relevante într-o societate multiculturală. Cărțile digitale pot fi descărcate în biblioteca virtuală și apoi citite fără conexiune la internet.
***
Activitățile Bibliotecii Județene ASTRA Sibiu sunt posibile cu susținerea financiară a Consiliului Județean Sibiu.
#BibliotecaAstra #AstraSibiu #AstraTransylvania #Sibiu #Romania #consiliuljudeteansibiu #astralibrary #library #reading #lectură #cultură #educatie #cunoastere #resurseculturale #resurseeducationale #comunitate #activitățiculturale #implicare #literaturapentrucopii #iubimcărțile #cărți #EducațieprinLectură