”Poezia este muzica sufletului, și, mai presus de toate, a sufletelor mari și sensibile.” (Voltaire)
Poezia, muzica și teatrul s-au îmbinat în mod armonios în cadrul întâlnirii cu tinerii de la Centrul de persoane cu dizabilități din cadrul Asociației Diakoniewerk, întâlnire care a avut loc pe 17.09.2019 la Biblioteca Județeană ASTRA Sibiu, Filiala Bâlea. Tinerii au fost însoțiți de Daniela Drăgoiu și Daniela Lupu.
În prima parte a întâlnirii, Raluca Răduca, artist păpușar la Teatrul Gong din Sibiu, i-a încântat pe tineri cu păpușile ei (păpuși parcă desprinse din cărțile bibliotecii) în ritm de dans alternat cu mișcări scenice. La finalul momentului prezentat de Raluca, artistul i-a invitat pe tineri să mânuiască ei înșiși păpușile, spre încântarea și bucuria lor.
Partea a doua a întâlnirii a continuat cu un moment dedicat poeziei, deoarece luna septembrie e considerată luna poeziei și e bine să ne amintim, dacă nu mereu, măcar din când de iluștrii noștri poeți și de poeziile lor.
Pornind de la definiția poeziei s-a trecut la recitarea unor strofe din poezii scrise de poeți celebri, precum Mihai Eminescu, Vasile Alecsandri, Vasile Voiculescu, Tudor Arghezi, Octavian Goga, George Coșbuc, Ana Blandiana și Grigore Vieru. Poeziile au fost recitate atât de către bibliotecar Daniela Sava, cât și de tinerii cu dizabilități prezenți la această întâlnire și de doamnele Daniela Drăgoiu și Daniela Lupu care i-au însoțiț. De asemenea, tinerii trebuiau să recunoască anumite titluri și autori în urma recitării unor poezii, iar la final să insereze versuri în strofe, la anumite poezii cunoscute.
Întâlnirea a fost interactivă, a avut un rol educativ și a fost un prilej de bucurie pentru tinerii participanți, bucurie care se reflectă în zâmbetele de pe chipul lor.
”Poezia nu este numai artă: este însăși viața, însuși sufletul vieții. Fără poezie omul nu s-ar distinge de neant.” (Nichita Stănescu)
***
Toate activitățile desfășurate de Biblioteca Județeană ASTRA Sibiu se organizează cu sprijinul Consiliului Județean Sibiu.