Depozitul legal, element fundamental în structura Bibliotecii Județene ASTRA Sibiu, este spațiul în care sunt prelucrate, conservate și organizate documentele care fac parte din patrimoniul mobil local și județean. Pe parcursul a peste 150 de ani de existență, unul dintre rolurile principale ale Bibliotecii ASTRA a fost și rămâne acela de a păstra și de a pune la dispoziția utilizatorilor documente cu valoare patrimonială care reflectă cultura și spiritualitatea românilor, îndeosebi a celor care locuiau și locuiesc în spațiul transilvănean.
În anul 1897, Asociațiunea Transilvană pentru Literatura Română și Cultura Poporului Român (ASTRA) solicita tipografiilor și librăriilor românești câte un exemplar gratuit din toate tipăriturile acestora. În urma acestui apel, doisprezece tipografi au trimis Bibliotecii, în mod constant, lucrările pe care le editau. Strategia de dezvoltare a colecțiilor includea lucrări despre România scrise în limba română sau în alte limbi, și, în egală măsură, lucrări de literatură sau știință apărute în alte spații geografice și culturale. Astfel, prin intermediul Legii Depozitului legal, între anii 1923 și 1949, fondul de carte al Bibliotecii ASTRA a crescut considerabil, toate editurile din țară trimițând acesteia noile apariții.
După promulgarea Legii 111/1995, începând cu anul 1997, Biblioteca Județeană ASTRA Sibiu a coordonat Depozitul legal local de tipărituri și alte documente grafice și audio-vizuale, conform normelor transmise de Biblioteca Națională a României. În prezent, documentele care fac parte din Depozitul legal sunt organizate într-un fond cu caracter distinct și independent de celelalte colecții, prelucrarea, conservarea și depozitarea acestora respectând dispozițiile legale în vigoare. Sunt cuprinse aici: cărți, broșuri, fascicole, ziare, reviste, almanahuri, enciclopedii, albume, atlase, teze de doctorat, cursuri universitare, compact-discuri. Acestea fac parte din toate domeniile clasificării zecimale universale (CZU) utilizată în biblioteci.
Începând cu anul 2013, au fost tezaurizate documente realizate de edituri și tipografii din județul Sibiu: Academia Forțelor Terestre „Nicolae Bălcescu”, Agnos, Alma Mater, Editura Armanis din cadrul Bibliotecii ASTRA, Editura Andreiană, Arhip Art, Editura Astra Museum, Editura Cenaclul de la Păltiniș, Editura Central Mediaș, Crisserv, CronoLogia, Editura Honterus, Hora, Imago, InfoArt Media, Muzeul Național Brukenthal, Ro-Ma, Salgo, Schiller, Editura Universității „Lucian Blaga” Sibiu, Evolutiv, Samuel Med, Deisis, Editura Balada, Editura Techno Media, Tribuna, Editura Hathor, Editura Adalex, Editura AMEC, Editura Institutului de Cercetări Socio-Umane.
În primii ani de activitate, Editura Teora a depus numeroase documente de referință, dicționare, enciclopedii, albume, hărți, lucrări din domeniul informaticii și calculatoarelor. În egală măsură, Editura Universității „Lucian Blaga” din Sibiu contribuie permanent la dezvoltarea fondului de carte disponibil la Depozitul legal, aceasta fiind specializată în publicarea lucrărilor esențiale pentru pregătirea studenților și cercetătorilor, cursuri, lucrări de doctorat, tratate științifice. Printre lucrările de mare valoare patrimonială incluse în Depozitul legal al Bibliotecii Județene ASTRA Sibiu, se află cele trei tomuri ale primei ediții din „Enciclopedia Română”, întocmită de Corneliu Diaconovich între anii 1898 – 1904 și reeditată la Tipografia Armanis a Bibliotecii ASTRA, în 2014. Tot în acest fond se regăsește „Monografia Satului Rășinariu”, realizată de Victor Păcală în 1915 și reeditată de Editura Andreiană în 2016.
Depozitul legal al Bibliotecii Județene ASTRA Sibiu, asemenea întregii Biblioteci, este unul dintre principalele motoare ale memoriei locale, cu rol de prezervare și valorificare a acesteia. Acest fond de carte cuprinde lucrări care fac parte din patrimoniul cultural local și național, aici fiind depuse toate aparițiile editoriale locale, pentru a fi păstrate și transmise mai departe generațiilor viitoare.
***
Toate proiectele și activitățile Bibliotecii Județene ASTRA Sibiu se desfășoară cu sprijinul Consiliului Județean Sibiu.