Se împlinesc 140 de ani de la nașterea lui Iosif Iser, pictor, grafician, ilustrator român.
În cele ce urmează, vă prezentăm o serie de documente din colecțiile Bibliotecii Județene ASTRA Sibiu, în care veți regăsi lucrările lui Iosif Iser, dar și studii critice ale operei sale picturale.
„Pictura lui Iser este o artă intelectualizată. Liniile lui nu sunt simple transpuneri de pe natură sau notații de momente fugare. Sunt linii sintetice, în care formele apar rezumativ, însumând aspectele multiple ale obiectului în trăsături caracteristice. Prin aceasta, întreaga lui pictură se încadrează tendinței foarte moderne de reacțiune împotriva a ceeace impresionismul numise deja sensația pură în artă. Viziunea lui nu e o simplă reacțiune sensorială în fața aspectelor naturii. E o contemplare ordonată, în care imaginea, analizată în elemente, e refăcută simplificat prin ce îi e caracteristic și refăcută într’un plan ideal dat. Atitudinile atât de caracteristice ale personagiilor lui, deformările figurilor și ale corpurilor, liniile deviate ale desenului, nu sunt indiferente de pictura lui Iser. Sunt tot atâtea procedee de constructivism, prin care formele complexe din natură sunt aduse la acest plan ideal. E ceeace am și numit în pictura lui tendința către stil și ceea ce îl așează printre reprezentanții poate cei mai autentici ai expresionismului.” (Busuioceanu, Al. „Iser”, Craiova: Éditions Ramuri, 1930, p. 22-23)
În februarie 1920, N. Tonitza remarca într-un studiu publicat în revista „Luceafărul”:
„Deși artist eminamente modern, Iser nu aparține lămurit nici unei școli contemporane. A suferit, desigur, influența lui Cézanne, Matisse, Toulouse-Lautrec, Gauguin și până la un punct, chiar influența cubiștilor, fără să mai socotim învățătura largă și solidă pe care impresionismul a dat-o întregei noastre epoce. A știut să culeagă însă din toate școlile și din toate curentele numai partea de adevăr și de meserie care convenea personalităței sale și – odată în posesiunea acestora – s’a lăsat condus de propria-i sensibilitate în contemplarea realității imediate.
Temperament viguros și clar văzător, vrăjmaș declarat al oricărei tiranii, Iser se adâncește astăzi, din ce în ce mai liber, în surprinderea aspectelor adânc caracteristice și etern grăitoare, pe cari le traduce așa cum le vede: limpede, expresiv, sintetic.” (Tonitza, N. „Iser”, „Luceafărul”, anul XV, no. 2-3, București, 1920, p. 47)
Pentru mai multe informații, accesați:
http://www.bjastrasibiu.ro:8080/liberty/libraryHome.do
https://www.facebook.com/bibliotecasibiuastra/
https://www.instagram.com/bjastrasibiu
https://www.youtube.com/channel/UCbC69KdQkufZEf_3m_h-42A
Material realizat de Anamaria Enescu și Monica Marin