Skip to content Skip to sidebar Skip to footer

Se împlinesc 210 ani de la nașterea unuia dintre cei mai renumiți prozatori englezi ai epocii victoriene, Charles Dickens. Opera sa rămâne fundamentală în peisajul literar și cultural al secolului al XIX-lea, reprezentativă pentru curentul realist, adeseori inspirată din viața autorului.

“The Pickwick Papers” (1836), “Oliver Twist” (1837–1839), “Nicholas Nickleby”(1838–1839), “Barnaby Rudge”(1841), “A Christmas Carol” (1843), “Martin Chuzzlewit” (1843–1844), “Dombey and Son” (1846–1848), “David Copperfield” (1849–1850), “Bleak House” (1852–1853), “Hard Times” (1854), “Little Dorrit” (1855–1857), “A Tale of Two Cities” (1859), “Great Expectations” (1860–1861), “Our Mutual Friend” (1864–1865) au fost și sunt apreciate de nenumărate generații de cititori.

***
„Izvorîtă din condițiie societății victoriene, opera lui Dickens nu s-a perimat pentru că, deși anumite instituții sau racile specifice au dispărut, cauzele sociale și morale care provoacă grave schilodiri ale sufletului continuă să se manifeste în lume. În plus, această operă răspunde aspirațiilor neîncetate ale omului spre frumos. Stilul metaforic, puterea imaginației și intensitatea viziunii, comunicînd atît comicul cît și dramatismul vieții, contribuie la permanența mesajului umanist.
Sensibilitatea noastră, produs al interacțiunii multor factori ce au contribuit la modelarea ei și i-au determinat opțiunile, a răspuns cu spontaneitate lumii din romanele dickensiene, deoarece în ea și-a recunoscut linia propriei deveniri de la indiferență, mîndrie și egoism, la iubire, devotament și solidaritate umană, proces care nu se încheie niciodată.
Opera lui Dickens a stimulat o mai mare apropiere între oameni prin sensibilizarea la bucuriile, durerile și speranțele celor din jur. Dacă nu au dispărut încă din lume momentele și cazurile de indiferență șocantă sau de cruzime înjositoare înseamnă că este cu atît mai mult nevoie de repetarea, de reluarea sub diferite forme, a unor adevăruri răspîndite în acele simple dar impresionante imagini ce se constituie din scenele și situațiile descrise de Charles Dickens; ignorarea sau respingerea căldurii umane duce la relații artificiale, bazate pe interes și calcul; cu cît omul posedă mai puțină afecțiune și simpatie, cu atît se îndepărtează de propria sa esență, suspunîndu-se legilor care guvernează în regnul animal. A te apropia de semenii tăi cu înțelegere, a învăța să fii răbdător și tolerant înseamnă a te ridica deasupra pornirilor instinctuale, prejudecăților și egoismului, înseamnă, de fapt a-ți respecta demnitatea de om.” (Vereș, Grigore. „Opera lui Charles Dickens în România”, București: Editura Minerva, 1982, p. 281-2)

Invităm iubitorii literaturii britanice la Compartimentul Împrumut Carte pentru Adulți, al Bibliotecii Județene ASTRA Sibiu, Str. George Barițiu, nr. 5, pentru a vizita expoziția aniversară de carte intitulată „Charles Dickens (1812 – 1870)”. Volumele expuse pot fi consultate la sală sau împrumutate acasă.

Pentru informații suplimentare, consultați:

***
Toate proiectele și activitățile Bibliotecii Județene ASTRA Sibiu se desfășoară cu sprijinul financiar al Consiliului Județean Sibiu.

#BibliotecaAstra #AstraSibiu #AstraTransylvania #mysibiu #Sibiu #Hermannstadt #Romania #consiliuljudeteansibiu #astralibrary #library #lectură #cultură #educatie #education #CharlesDickens #VictorianAge #Englishliterature #realism #ThePickwickPapers #OliverTwist #NicholasNickleby #BarnabyRudge #AChristmasCarol #MartinChuzzlewit #DombeyandSon #DavidCopperfield #BleakHouse #HardTimes #LittleDorrit #ATaleofTwoCities #GreatExpectations #OurMutualFriend

Leave a Reply