Vă invităm la American Corner Sibiu să explorăm împreună modul în care artiștii americani au reflectat transformările sociale și politice ale Statelor Unite după cel de-Al Doilea Război Mondial!
„Artist Reflections on Contemporary Life in the U.S. Post-World War II”
Evenimentul reprezintă cea de-a patra întâlnire dintr-o serie de experiențe interactive organizate de Ambasada SUA la București, în colaborare cu Smithsonian American Art Museum din Washington, D.C.
Alături de Amy Sabrin, ghid voluntar al muzeului, vom descoperi și analiza opere de artă inspirate de realitățile Americii postbelice, de contextul Războiului Rece și de diversele mișcări sociale care au contribuit la extinderea libertăților și drepturilor cetățenilor.
Vă provocăm să priviți arta dintr-o perspectivă nouă, să vă împărtășiți opiniile și să participați activ la o conversație despre felul în care artiștii surprind schimbările lumii în care trăim.
- Locul desfășurării: American Corner Sibiu (Biblioteca ASTRA, Corp B, etaj 5)
- Format: hibrid – participare fizică și online
- Data și ora: 18 noiembrie 2026, ora 16:00
Evenimentul face parte din seria de manifestări dedicate celebrării a 250 de ani de la fondarea Statelor Unite ale Americii.
Vă așteptăm să descoperim împreună poveștile, ideile și perspectivele ascunse în arta americană!
Participarea este o ocazie de a dialoga, de a reflecta și de a descoperi modul în care arta devine o oglindă a societății.
Cei interesați pot solicita date de acces pentru participare prin intermediul unui mesaj privat, pe pagina de FB a bibliotecii.
#Freedom250 #BibliotecaASTRA #ASTRAlibrary #AmericanCornerSibiu #SmithsonianAmericanArtMuseum #Democracy #AmericanHistory #ArtAndCulture #ASTRA165 Consiliul Judetean Sibiu
