Skip to content Skip to sidebar Skip to footer

💬 „E foarte important să fii îngăduitor cu tine, să nu te stresezi singur, să te accepți cu momente mai slabe. Culmea, ești mult mai bun atunci! Când ești stresat, ți se îngustează perspectiva.”

💬 „Fiica mea mai are perioade când e foarte competitivă, pune presiune pe ea însăși, deși e foarte mică, a terminat abia clasa I. Eu și soțul meu, tatăl ei, asta încercăm să facem, să îi spunem că nu e niciun stres. Trebuie să fie relaxată, să facă totul numai din plăcere. Știu că sunt presiuni, pentru că eu nu sunt cu ea la școală, se întâlnește cu colegii, există o competiție între ei, chestia asta există fie că vrei tu, ca părinte, fie că nu vrei. La unii copii există și acasă, pentru că vor părinții foarte mult, dar eu dacă e să dau un sfat unui copil, inclusiv copilului meu, acesta ar fi: să încerce să nu se streseze și să facă numai din plăcere. Chiar dacă vine stres exterior, să facă un exercițiu de respirație și să se relaxeze.”

👥 Actrița de teatru Ofelia Popii le-a arătat astăzi tinerilor participanți la programul #ASTRAAdolescent omul din spatele artistului. O persoană timidă, adevărată, fără măști, așa cum chiar ea se autodescrie, Ofelia Popii le-a transmis adolescenților câteva mici secrete care îi vor ajuta în formarea lor:

🔹 Nu face nimic în viață de dragul succesului. Fă-o pentru că te pasionează.

🔹 Nu uita să respiri. Totul vine mult mai ușor atunci când ești relaxat și nu pui presiune pe tine însuți.

🔹 Lectura îți va incita creativitatea. Amintește-ți întotdeauna să pui mâna pe o #carte, chiar și în mijlocul lumii guvernate de tehnologie în care trăim acum.

🔹 Nu purta măști. Ascultă-ți eul interior, pentru că el îți vorbește. Așa îți vei da seama cine ești tu cu adevărat.

🔹 E important să îți ții picioarele mereu pe pământ.

🔹 Trebuie să ai curajul sa te confrunți cu fricile tale.

Vă așteptăm în continuare la #ASTRAAdolescent cu noi teme de discuții!

***
Activitățile și proiectele desfășurate în cadrul Bibliotecii Județene ASTRA Sibiu sunt posibile cu susținerea financiară a Consiliului Județean Sibiu.

 

#BibliotecaAstra #AstraSibiu #AstraTransylvania #Sibiu #Hermannstadt #Romania #consiliuljudeteansibiu #astralibrary #astralibrary #library #reading #lectură #cultură #educatie #cercetare #învățare #cunoaștere #comunicare #susținere #dialog #artă #arte #teatru