Biblioteca Județeană ASTRA Sibiu, prin Filiala Bâlea, participă în luna martie a.c. la proiectul „Luna fetelor în cărțile pentru copii”, inițiat de Asociația 7 Arte și România EduCaB. În cadrul proiectului au fost organizate, până în prezent, trei ateliere on-line cu scriitoarele contemporane Lavinia Braniște, Ioana Nicolaie și Alexandra Rusu. Invitatele au prezentat cărțile pe care le-au scris sau tradus, au citit fragmente din acestea și au răspuns întrebărilor adresate de elevii și cadrele didactice care au participat alături de bibliotecari.
La ateliere s-au conectat on-line elevii a două clase pregătitoare, coordonate de înv. Iulia Marcu, și clasa a IV-a, coordonată de înv. Naomi Festeu, de la Școala Gimnazială Nr. 8 Sibiu. De asemenea, au participat elevi ai claselor a V-a și a VI-a de la Școala Nr. 4 Sibiu, coordonați de prof. Simona Grama.
Activitățile interactive propuse de organizatori, spiritul ludic și atmosfera relaxată create de autoarele invitate, dar și spontaneitatea, creativitatea și imaginația de care au dat dovadă cei mici sunt câteva elemente care fac din aceste ateliere un spațiu al culturii și educației în spiritul generației Z.
Următorul atelier va avea loc în ziua de 26 martie 2021.
Pentru detalii suplimentare, puteți urmări paginile de promovare social media ale Bibliotecii Județene ASTRA Sibiu, EduCaB Romania și 7 Arte.
„Cărțile sunt prietenii cei mai liniștiți și constanți, consilierii cei mai accesibili și înțelepți și profesorii cu cea mai înaltă răbdare”. (Charles W. Eliot – https://jurnalmm.ro/citate-celebre-despre-carti-rolul-important-pe-care-il-are-lectura-in-viata-noastra/)
Material realizat Daniela Sava, bibliotecar
Biblioteca Județeană ASTRA Sibiu, Filiala Bâlea