Skip to content Skip to sidebar Skip to footer

Biblioteca Județeană ASTRA Sibiu a primit Medalia Aniversară „Centenarul Marii Uniri” din partea Președintelui României

decret decorare

Biblioteca Județeană ASTRA Sibiu a primit cu onoare și bucurie înalta distincție acordată de Instituția Prezidențială prin Decretul de decorare semnat de Președintele României, domnul Klaus Iohannis. Medalia Aniversară „Centenarul Marii Uniri” a fost decernată Bibliotecii Județene ASTRA Sibiu, „în semn de apreciere pentru efortul depus în vederea păstrării identităţii naţionale şi a răspândirii valorilor culturale româneşti, pentru dăruirea cu care s-a implicat în organizarea de evenimente dedicate Centenarului Marii Uniri” (https://www.presidency.ro/ro/media/decrete-si-acte-oficiale).

Biblioteca Județeană ASTRA Sibiu este o instituție publică având un istoric vast în promovarea educației, cunoașterii, cercetării și a culturii. Astfel, în perioada 2014 – 2019, Biblioteca ASTRA, alături de alte instituții sibiene de prestigiu, a organizat o serie de expoziții prilejuite de împlinirea a 100 de ani de la desfășurarea Primului Război Mondial și realizarea Marii Uniri de la Alba Iulia, din 1 Decembrie 1918:

  • 100 de ani de la Primul Război Mondial 1914-2014 (expoziție găzduită de Muzeul Național Brukenthal, iunie-iulie 2014);
  • Relații româno-franceze în Primul Război Mondial 1916-1918 (expoziție găzduită de Muzeul Național Brukenthal, septembrie 2015);
  • Caricatură și propagandă militară în Primul Război Mondial 1914-1918 (expoziție găzduită de Biblioteca Județeană ASTRA Sibiu, iulie-august 2016, itinerată la Muzeul de Istorie A. Sacerdoţeanu Vâlcea – septembrie 2016);
  • Campaniile Armatei Române în anul 1917: Mărăști, Mărășești, Oituz (expoziție găzduită de Biblioteca Județeană ASTRA Sibiu, octombrie – noiembrie 2017);
  • Primul Război Mondial. Marea Unire de la Alba Iulia din 1 Decembrie 1918 (expoziție găzduită de Muzeul Național Brukenthal, noiembrie-decembrie 2018);
  • Participanți din localități sibiene la Marea Adunare Națională de la Alba Iulia din 1 Decembrie 1918 (expoziție găzduită de Biblioteca Județeană ASTRA Sibiu, decembrie 2018)
  • Anul 1919 în colecții sibiene (expoziție găzduită de Biblioteca Județeană ASTRA Sibiu, decembrie 2019).

De asemenea, Biblioteca Județeană ASTRA Sibiu a valorificat din punct de vedere editorial multe dintre colecțiile de documente cu valoare de patrimoniu. Volumele ample au cuprins importante materiale iconografice (fotografii și cărți poștale), carte românească veche, manuscrise, foi volante, precum și numeroase piese valoroase aparținând unor colecții particulare. Toate albumele au fost realizate în cadrul Centrului de Cercetare „Andrei Oțetea” al Bibliotecii ASTRA și editate cu sprijinul Editurilor Armanis și Mega.

”În numele întregii echipe a Bibliotecii Județene ASTRA Sibiu, primesc cu emoție și recunoștință această distincție care reprezintă încununarea eforturilor depuse de noi în slujba comunității. Importanţa muncii pe care o desfășurăm rezultă din responsabilitatea și dedicarea prin care bibliotecarii astriști aduc la îndeplinire permanent misiunea acestei instituții de cultură. Dorim să fim, și în continuare, cel puțin la nivelul performanțelor realizate până în prezent și mulțumim pentru înalta apreciere oferită de Președintele României, domnul Klaus Iohannis. Îi felicităm, totodată, pe reprezentanții tuturor celorlalte instituții și organizații din țară și străinătate care s-au implicat în derularea evenimentelor dedicate Centenarului Primului Război Mondial.”, afirmă Silviu BORȘ, managerul Bibliotecii Județene ASTRA Sibiu.

***

Parteneri în desfășurarea proiectelor și evenimentelor organizate de Biblioteca Județeană ASTRA Sibiu cu ocazia manifestărilor prilejuite de Centenarul Marii Uniri au fost:

Ministerul Culturii, Consiliul Județean Sibiu, Muzeul Național Brukenthal, Academia Forțelor Terestre „Nicolae Bălcescu” Sibiu, Serviciul Judeţean Sibiu. Arhivele Naţionale ale României, Universitatea „Lucian Blaga” Sibiu, Colegiul Național „Octavian Goga” Sibiu, Académie de La Rochelle, Muzeul Național al Unirii Alba Iulia, Liceul Tehnologic „Ioan Lupas” Săliște, Centrul de dialog și cultură Friedrich Teutsch, Hermannstädter Zeitung, colecționari particulari (Nicolae Bulz, Ion Radu Coman, Delia Lugojanu, Bianca Karda, Bogdan Andriescu, Filaret Mihai Teleman, Maria și Cezar Costăchescu, Tiberiu Costăchescu, Alexandru Bârsan).