Skip to content Skip to sidebar Skip to footer

Cu prilejul sărbătoririi zilei de Dragobete, Biblioteca Județeană ASTRA Sibiu, ale cărei acțiuni sunt posibile cu finanțare din partea Consiliului Județean Sibiu, invită cititorii să răsfoiască paginile volumelor de dragoste incluse în expoziția „Cartea de dragoste în literatura română”. Bibliotecarii Compartimentului Carte pentru Adulți au pregătit pentru această săptămână o selecție amplă din cele mai citite și îndrăgite povești de iubire din literatura română clasică și contemporană, în format tipărit, dar și audiovizual. În cadrul expoziției se regăsesc opere literare ale marilor clasici: Liviu Rebreanu, Camil Petrescu, George Călinescu, Cella Serghi, Ionel Teodoreanu, Mihail Sebastian, Mircea Eliade, Fănuș Neagu, Mihail Drumeș. În egală măsură, sunt prezentate scrieri ale autorilor contemporani, dintre care amintim pe Nora Iuga, Matei Vișniec, Doina Ruști, Daniela Zeca, Iulian Tănase, Dan Coman, Mircea Țuglea, Irina Binder, Chris Simion, Marin Mălaicu-Hondrari.

„Reunim în această expoziție de publicații o serie de autori români care au oferit publicului povești de dragoste fascinante, pasionale sau tulburătoare. Am selectat numeroase romane consacrate, adevărate demonstrații de artă narativă, care continuă să fie lecturate din generație, în generație, dar și volume de dragoste scrise și publicate în perioada recentă. Tot din colecțiile bibliotecii, am asortat câteva documente audiovizuale, cum sunt, de pildă, adaptările cinematografice ale romanelor «Ciuleandra» de Liviu Rebreanu și «Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război» de Camil Petrescu. Suntem convinși că utilizatorii bibliotecii se vor lăsa inspirați de sărbătoarea Dragobetelui, de apropierea primăverii și vor face cele mai potrivite alegeri pentru împrumut dintre recomandările oferite de noi. Îi invităm, de asemenea, dacă le face plăcere, să ne transmită care consideră ei că sunt ingredientele principale pentru succesul unei cărți de dragoste.”, spune Alexandrina Aldea, reprezentant al Serviciului de Relații cu Publicul.

Cititorii sibieni sunt invitați să consulte publicațiile expuse, în perioada 22 – 25 februarie 2022, în Foaierul sediului nou al Bibliotecii Județene ASTRA Sibiu (str. George Barițiu, nr. 7, parter), în timpul programului de funcționare (8:00 – 20:00), respectând toate reglementările legale în vigoare. Cei interesați să împrumute volumele prezentate sau altele similare vor fi îndrumați și susținuți de bibliotecarii de la Compartimentul Carte pentru Adulți (etajul 4).

***

Informații privind documentele din colecțiile bibliotecii se regăsesc și în mediul digital:

Material elaborat de Monica Marin, bibliotecar

#BibliotecaAstra #AstraSibiu #AstraTransylvania #mysibiu #Sibiu #Hermannstadt #Romania #consiliuljudeteansibiu #astralibrary #library #lectură #cultură #educatie #cercetare #relaxare #literatura #cartidedragoste #Dragobete #iubire #povestidedragoste #literaturaromana #scriitoriromani