După cum a precizat el însuși în nota I a Elegiei scrise în 1803, Gheorghe Șincai s-a născut la 28 februarie 1754 în Rîciul de Cîmpie situat la vremea aceea în comitatul Turda. Ambii părinți, Ana (n. Grecu) și Ioan Șincai, proveneau din familii de mici nobili care se ocupau cu agricultura. Gheorghe Șincai este al doilea născut între șase frați și două surori. Fratele său mai mare, Ioan Șincai, a fost căpitan în al doilea regiment grăniceresc. După primii ani de învăţătură la Săbed și Șamșud, la Colegiul reformat din Târgu Mureş (1766-1768), la Seminarul iezuit din Cluj (1768) și la Gimnaziul piariștilor din Bistrița, își însușește limbile greacă, latină, maghiară, germană, precum și cunoștințe solide de factură umanistă. La Seminarul iezuit îndeosebi pasiunea pentru istorie îi va fi stârnită de arheologul și istoricul Joanne Fridvaldszky (1740-1784). Din 1774 Gheorghe Șincai a predat la vestitul Gimnaziu din Blaj retorica şi poetica doar timp de un an; din 1775 Episcopia Blajului i-a acordat o bursă la Colegiul De Propaganda Fide din Roma, unde, proaspăt călugărit, a plecat, însoțit de Petru Maior. La Roma, Șincai a fost intens preocupat de documentarea privind latinitatea și continuitatea poporului român. A obținut titlul de doctor în filosofie și teologie. Din 1779 și-a continuat studiile pentru un an la Colegiul Sf. Barbara din Viena, unde s-a aplecat asupra cercetării Metodului, Dreptului şi Canoanelor, și cu prisosință asupra metodei de predare și conducere a școlilor. În 1780 a tipărit împreună cu Samuel Clain Elementa linguae daco-romanae sive valachicae, după care a revenit la Blaj. În lucrare, Șincai sistematizează materialul și expunerea, simplificând ortografia etimologizantă. El a amintit în prefață procesul formării limbii române, curat latinească inițial, și alterată apoi de slavona impusă ca limbă de cult etc.
În tot cazul, în 1781, la recomandarea guvernului din Sibiu, Gheorghe Șincai s-a pregătit să reorganizeze învățământul național. Astfel, la început catihet, el a preluat apoi şi a condus Şcoala Normală din Blaj şi şcolile româneşti unite din Principatul Transilvaniei, în perioada 1782-1794. Cu această ocazie a fixat programe de învățământ, a pregătit cadre didactice, a creat câteva sute de şcoli sătești, a scris manuale – animat de politica iosefinistă de culturalizare a populației și de laicizare a învățământului, în spirit iluminist. Timp de 12 ani el a dus o activitate exigentă, competentă, fondând 376 școli, veghind la iluminarea poporului său în limba națională.
Gheorghe Șincai este și coautor al memoriului din 1791 Supplex Libellus Valachorum, petiție a reprezentanților de frunte ai intelectualității românești din Transilvania, act prin care se cerea recunoașterea românilor ca națiune egală în drepturi cu celelalte ce intrau în componența Imperiului Habsburgic.
Pentru că îl susţinuse pe Drabant la scaunul episcopal de Făgăraş a fost persecutat, închis, lipsit de avere, apoi judecat şi achitat, însă scos din directorat şi rămânând fără slujbă, găseşte posturi minore. Este apoi corector şi cenzor la tipogafia cărţilor româneşti de la Buda, unde a publicat două fragmente din Istoria sa, lucrarea sa cea mai minuțioasă, elaborată în peste 30 de ani. A avut însă puterea să termine, la sfârşitul anului 1811, opera sa istorică fundamentală (și fundamentată), Hronica românilor şi a mai multor neamuri. Nu a putut să o publice, guvernul respingând tipărirea lucrării, fiindcă se temea de adevărul istoric al românilor bazat pe documente.
Moare, însă, la 2 noiembrie 1816 la Svinica (în Slovacia) fără a-şi fi văzut îndeplinit visul de-o viaţă: tipărirea Hronicei lui.
Opera
Didactice/traduceri
Alfavit sau bucoavnă (1783), Blaj
Catehismul cel mare cu întrebări și răspunsuri (Blaj, 1783)
Prima principia latinae grammatices (1783)
Îndreptare către aritmetică (1785), Blaj
Povăţuire către economia de câmp, Buda, 1806
Istoria naturii şi a firii, după Helmuth (ms.)
Despre superstiţii (id.)
Filologice
Elementa linguae daco-romanae sive valachicae (v. Clain)(Viena, 1780; reeditarea la Buda, din anul 1805 poartă doar semnătura lui Şincai);
Epistola ad spectabilem et clarissimum virum Ioannem de Lipszky (Buda, 1804);
Vocabulare (ms.)
Poetice
Elegia (1804), în 182 versuri, prima parte fiind o autobiografie a lui M. Tertina
O poezie românească (Pesta, 1805), închinată arhiduceleui Iosef
Două poezii latineşti închinate Românilor şi episcopului S. Vulcan (Ad. Daco-Romanos şi Ad Illustrissimum Dominum Episcopum, Buda, 1806)
Istorice
După ce continuă în Calendarul de la Buda, Istoria lucrurilor… a lui Clain (care murise între timp) cu părţi din „Hronica‟ sa, dela Şincai ne-a rămas faimoasa Hronică care s-a publicat postum (nn. – 1967) ș. a.
Bibliografie selectivă:
Serafim Duicu, Pe urmele lui Gheorghe Șincai, București, Editura Sport-Turism, 1983.
Mircea M. Tomuș, Gheorghe Șincai – viața și opera, București, Editura Minerva, 1994.
Ioan Chindriș, Poezia lui Gheorghe Șincai, în vol. Cultură și societate în contextul Școlii Ardelene, Cluj-Napoca, 2001, p. 179-212.
Ioan Chindriș, Istoricul Gheorghe Șincai, în “Astra blăjeană”, IX, 2004, nr. 1(30), p. 5.Artimetica lui G. Șincai[nefuncțională] de Victor Marian, Țara Bârsei, anul IX, mai-iunie 1937, nr. 3, pp. 250-254
Ana-Maria Roman-Negoi, Recuperarea unui destin Gheorghe Șincai – Cronica românilor, Cluj-Napoca, Argonaut, 2009.
Material realizat de Irina Racovițan