Skip to content Skip to sidebar Skip to footer

Împreună construim o comunitate multiculturală dinamică și deschisă.
Prima întâlnire a Clubului de lectură multicultural a adus împreună participanți din comunitățile ucraineană, chineză, venezueleană, boliviană, din Sri Lanka, Columbia și Letonia, într-un cadru cald și plin de curiozitate culturală.
„A fost o adevărată bucurie să explorăm împreună diversitatea literară a lumii și să descoperim perspective noi prin intermediul cărților, dialogului și experiențelor personale”, a spus Enikő Tăvală, coordonatoarea Filialei Bâlea a Bibliotecii ASTRA.
Gladys Bianchi Fabiola din Venezuela a prezentat volumul său, „Amor a Dios”, disponibil atât în limba spaniolă, cât și în limba română. Din partea comunității ucrainene, Hanna Petrochenko a vorbit despre rolul cărților în actualul context de conflict: interesul pentru lectură a crescut semnificativ, librăriile sunt foarte active, iar cererea ridicată de comenzi online duce deseori la blocarea platformelor.
Întrebarea despre cartea preferată din copilărie a stârnit zâmbete și amintiri, cele mai frecvente răspunsuri fiind „Micul Prinț” și „Aventurile lui Tom Sawyer”. Pentru reprezentanții comunității chineze, „Journey to the West” rămâne un titlu definitoriu, una dintre cele patru opere clasice fundamentale ale literaturii chineze. Un alt participant, din Venezuela, a recomandat călduros volumele scriitorului mexican Odin Dupeyron.
Atmosfera întâlnirii a fost una deschisă, prietenoasă și profund inspiratoare, dovedind încă o dată că #literatura este un limbaj comun, capabil să conecteze oameni și #culturi. Ne bucurăm pentru începutul frumos al acestui club de #carte și așteptăm cu nerăbdare următoarea întâlnire.
***
Inițiativa face parte din proiectul european #LiBRI – #LibraryBridges, implementat în România de Asociația Comunitățile Viitorului.
***
Activitățile Bibliotecii #ASTRA #Sibiu se desfășoară cu susținerea financiară a Consiliul Judetean Sibiu.

#BibliotecaAstra #AstraSibiu #cultură #explorare #diveristate #incluziuneculturala #migranti #BookClub #comunitățiprimitoare #DialogIntercultural #BiblioteciÎnAcțiune