Skip to content Skip to sidebar Skip to footer

În perioada 24 – 30 iunie 2022, cu prilejul Zilei Universale a Iei, biblioteca publică sibiană este prezentă în șase localități ale Județului Sibiu, prin intermediul unei expoziții fotodocumentare dedicată portului tradițional românesc. Echipa Bibliotecii Județene ASTRA Sibiu, instituție ale cărei acțiuni sunt posibile cu susținerea financiară a Consiliului Județean Sibiu, aduce la lumină o selecție deosebită de piese iconografice din patrimoniul instituției. Membrii comunităților din Copșa Mică, Săliște, Biertan, Nocrich, Sadu si Șura Mare au prilejul de a admira, timp de o săptămână, imagini excepționale care valorifică una dintre cele mai valoroase moșteniri ale patrimoniului cultural național – ia tradițională românească.

  

 

  

Exponatele cuprind reproduceri ale unor fotografii aflate in colecția de iconografie a bibliotecii publice sibiene, fotografii care fac parte dintr-un amplu volum monografic realizat în urmă cu peste șapte decenii. Expoziția pune în valoare ia purtată de femei, dar și alte piese vestimentare tradiționale din zona Sibiului. Imaginile surprind locuitori ai satelor Mohu, Șelimbăr și Veștem în diferite ipostaze și etape ale vieții. Fotografiile au fost realizate în prima jumătate a secolului XX, în ateliere fotografice sau alte spații, cu ocazia unor sărbători sau a ceremoniilor de nuntă. Se observă costumul tradițional românesc care se purta în mod obișnuit, dar și cel de sărbătoare. Atrag atenția fotografiile în care se evidențiază faimoasa piesă vestimentară a portului popular femeiesc, ia românească, purtată cu mândrie de fete și femei de toate vârstele.

De o frumusețe sofisticată și rafinată, cămașa cu altiță rămâne una dintre cele mai profunde simboluri ale culturii tradiționale românești. Ea va continua să vorbească despre existența poporului român, despre momentele importante din viața românilor, despre legătura oamenilor cu natura, despre iubire, anotimpuri, despre cer și pământ.

  

 

Publicul este invitat să admire imaginile expuse, până la finalul lunii iunie a.c., în locațiile care găzduiesc expoziția fotodocumentară organizată de Biblioteca Județeană ASTRA Sibiu: Liceul Tehnologic „Nicolae Teclu” Copșa Mică, Căminul Cultural Săliște, Primăria Biertan, Casa Cercetașilor din Nocrich, Căminul Cultural Sadu, Primăria Șura Mare.