Având în vedere evoluția contextului epidemiologic și recomandările autorităților la nivel național, Biblioteca Județeană ASTRA Sibiu informează publicul larg cu privire la măsurile întreprinse, în această perioadă, în scopul prevenirii și combaterii pandemiei de COVID-19. Astfel:
- Începând cu data de 11.11.2020, se suspendă activitățile cu publicul în toate structurile Bibliotecii Județene ASTRA Sibiu (compartimente de relații cu publicul, săli de lectură și filiale). Angajații bibliotecii își vor continua activitatea administrativă internă, în intervalul orar 8:00 – 17:00 (sediul central), respectiv 9:00 – 17:00 (filiale).
- În cadrul instituției, angajații vor respecta toate măsurile sanitare și administrative în vederea limitării răspândirii bolilor contagioase: normele de igienă, regulile de distanțare fizică, decalarea programului de lucru. Purtarea corespunzătoare a măștii de protecție este obligatorie.
- În funcție de evoluția situației epidemiologice, vor fi transmise noi precizări.
Având în vedere suspendarea temporară a activităților cu publicul în spațiile bibliotecii, în această perioadă nu se vor percepe penalități pentru nereturnarea cărților la termen. Restituirea documentelor se va realiza, la redeschiderea bibliotecii pentru public.
Utilizatorii care doresc să consulte diverse materiale necesare documentării, pot accesa în regim gratuit resursele și canalele de comunicare online ale bibliotecii:
- platforma electronică CloudLibrary, accesibilă prin introducerea datelor de identificare ale utilizatorului: https://ebook.yourcloudlibrary.com/library/astra/Featured?media=all&src=lib;
- serviciul de asistență bibliografică personalizată BiblioSuport, accesibil prin transmiterea unui mesaj electronic la: bibliosuport[at]bjastrasibiu.ro;
- arhiva Biblioteca Digitală: http://www.dspace.bjastrasibiu.ro/;
- informații și contact: tel. 0269 210 551, 0269 215 775 (interval orar 8:00 – 17:00).
„În aceste condiții atipice de desfășurare a activităților și din dorința de a deservi nevoile comunității, vom răspunde cu promptitudine tuturor solicitărilor sosite prin intermediul canalelor de comunicare online, astfel încât utilizatorii să beneficieze de materialele necesare în timp util. Rămânem aproape de toți membrii comunității sibiene, în special de cadrele didactice, de elevii și studenții care își pregătesc proiectele, dar și de părinții care îi îndrumă pe copii spre studiu și lectură. Vă mulțumim și vă încurajăm să rămâneți conectați cu resursele culturale și educaționale oferite de Biblioteca Județeană ASTRA Sibiu.”, precizează Silviu BORȘ, managerul instituției.