Skip to content Skip to sidebar Skip to footer

Ne apropiem de sfârșitul acestui an calendaristic traversat de nenumărate constrângeri, însoțite de o reconfigurare a vieții cotidiene. Am fost nevoiți să petrecem mai mult timp acasă, să călătorim mai puțin sau să stăm izolați. Nu întâmplător, mulți dintre noi au ales cărțile drept companie sau panaceu într-o perioadă adesea marcată de neliniște și îndoială.

O privire mai atentă asupra cărților împrumutate pe parcursul anului 2020, ne arată că cele mai citite cărți la Biblioteca Județeană ASTRA Sibiu fac parte din categoria ficțiune. Literatura pentru copii și tineret este printre cele mai căutate, semn sigur că foarte mulți utilizatori își fac temele cu seriozitate, citind sistematic bibliografia școlară. Urmează apoi bestsellerurile internaționale și literatura română clasică, modernă și contemporană. În cele ce urmează, veți descoperi titlurile celor mai atrăgătoare și solicitate cărți în 2020 din colecțiile Bibliotecii ASTRA.

În topul nostru, pe locul întâi se află binecunoscuta carte „Legendele Olimpului” de Alexandru Mitru. Cel mai probabil, media de vârstă pentru cititorii care o accesează este mică, însă bucuria de a-i vedea pe juniori citind sau recitind  o carte far din bibliografie este, cu siguranță, mare. Se pare că, în pofida numeroaselor apariții din literatura română și străină, „Legendele Olimpului”, zeii, semizeii și eroii rămân printre preferințele multora dintre noi.

Bestsellerul american „Fata cu palton albastru” al scriitoarei Monica Hesse, considerat a fi unul dintre cele mai bune romane pentru tineret în anul 2016, recompensat cu premiul Edgar, se situează pe locul al doilea. Este urmat de volumul „Olguța și un bunic de milioane”, romanul de debut al scriitorului contemporan Alex Moldovan, o poveste spusă cu farmec, sinceritate și umor pentru cei cu vârsta de peste opt ani. Locul al patrulea îi aparține romanului de succes din spațiul american, „Privighetoarea” de Kristin Hannah, în curs de ecranizare la TriStar Pictures. Locul al cincilea îi revine literaturii pentru copii. „Lămâi, cărți și prieteni” de Jo Cotterill este o relatare înduioșătoare despre viața unei fetițe care își pierde mama. Urmează apoi, „O vară cu Isidor” al scriitoarei Veronica D. Niculescu, o poveste emoționantă despre prietenia adevărată.

În topul preferințelor celor care accesează Cloud Library se numără „O lungă petală de mare” de Isabel Allende, “The Art of War” de Sun Tzu, “Anne Frank’s Family” de Mirjiam Pressler  și “European Union Law in a Nutshell” de Ralph Folsom.

Chiar dacă nu se regăsesc pe primele locuri în clasamente, există multe alte titluri care rămân apreciate și dorite de cei care folosesc serviciile Bibliotecii ASTRA. Amintim aici o parte din ele, sperând că acestea vor fi o bună sursă de inspirație pentru lectură în perioada care urmează: „Cititorul din peșteră” de Rui Zink, „Fetița căreia nu-i plăcea numele său” de Elif Shafak, „Cronicile din Narnia” de C. S Lewis”, „Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război” de Camil Petrescu, „Întoarcerea lui Arpagic” de Ana Blandiana, „La Medeleni” de Ionel Teodoreanu, „Originile totalitarismului” de Hannah Arendt, „Harry Potter” de J. K. Rowling, „Vrăjitoarele” de Roald Dahl, „Ea&El” de Marc Levy, „Cireșarii: vol. I Cavalerii florii de cireș” de Constantin Chiriță, „George și cheia secretă a universului” de Lucy Hawking, Stephen Hawking și Cristophe Galfard, „Acolo unde femeile sunt regi” de Christie Watson, „Hoțul de cărți” de Markus Zusak, „Ferma animalelor” de George Orwell, „Hronicul și cîntecul vîrstelor” de Lucian Blaga, “100 Documents That Changed the World” de Scott Christianson, „42 Ricette di Hamburger e Sandwich vegani – Facile, divertente e ideale per una dieta salutare” de Kelli Rae, “A Journal of the Plague Year” de Daniel Defoe, “3 Pottery Tips That Guarantee Success” de Delores Myers, “50 Famous People in Ancient History for Kids”, “A Global History of the Twentieth Century”.

2020 a fost un an cu nenumărate provocări, însă lectura a rămas o constantă pentru utilizatorii Bibliotecii Județene ASTRA Sibiu. Am găsit soluții care să păstreze cartea aproape de aceștia și ne-am lăsat inspirați de alegerile pe care ei le-au făcut. Le mulțumim tuturor cititorilor că ne sunt parteneri de încredere în fermecătoarea lume a cărților.

 

Surse bibliografice

Cărți:

Cotterill, Jo. Lămâi, cărți și prieteni, trad. din engleză și note de Andrei Covaciu. București: Corint Junior, 2018.

Hannah, Kristin. Privighetoarea, traducere din limba engleză: Ruxandra Târcă și Gabriel Tudor. București: Litera, 2019.

Hesse, Monica. Fata cu palton albastru, trad. din limba engleză de Virgil Stanciu. București: Youngart, 2018.

Moldovan, Alex. Olguţa şi un bunic de milioane, ed. a II-a, București: Arthur, 2017.

Niculescu, Veronica D. O vară cu Isidor. Iași: Polirom, 2018.

Surse internet:

https://kristinhannah.com/, accesat 29/12/2020

https://www.monicahesse.com/, accesat 29/12/2020

 

 

Material realizat de Anamaria Enescu