Skip to content Skip to sidebar Skip to footer

📚 Biblioteca Județeană ASTRA Sibiu a primit recent o donație consistentă de publicații în cadrul Campaniei de colectare de carte pentru Republica Moldova „DAR de CARTE și dePARTE”, lansată de curând în spațiul public. Donația a fost oferită cu generozitate de domnul Ștefan-Cornel Rodean, colonel în retragere, scriitor, președinte al Cenaclului Umoriștilor Sibieni „Nicolaus Olahus”, susținător al demersurilor bibliotecii publice de dezvoltare a colecțiilor de documente.

📖 Donația cuprinde un volum de peste 800 de titluri, scrise în limba română de autori din România, Republica Moldova și Serbia. Editate majoritatea după anul 1990, publicațiile fac parte din diferite domenii de referință (literatură, istorie, filosofie, memorialistică, pedagogie) și aparțin mai multor genuri literare (romane, poezie, teatru, proză scurtă umoristică, epigramă etc.).

„Ne bucură faptul că apelul făcut de noi prin campaniile de colectare de carte au ecou în spațiul public și suntem recunoscători celor care înțeleg importanța cărților și rolul bibliotecilor în dobândirea educației și vin să doneze publicații. Oameni precum domnul Ștefan-Cornel Rodean sunt de apreciat și de lăudat. Instituțiile bibliotecare există și au existat datorită acestor donatori, iar tradiția lor trebuie continuată.”, a declarat dl. Răzvan C. Pop, manager al bibliotecii publice sibiene.

📚 Publicațiile primite au fost preluate de către bibliotecarii astriști în vederea completării fondului de publicații care urmează a fi transportat spre bibliotecile raionale din statul vecin, acțiune care se înscrie în derularea Acordului de parteneriat încheiat de Biblioteca Județeană ASTRA Sibiu cu Departament pentru Relația cu Republica Moldova.

***
Activitățile Bibliotecii Județene ASTRA Sibiu sunt posibile cu susținerea financiară a Consiliului Județean Sibiu.