Skip to content Skip to sidebar Skip to footer

🌐 Biblioteca Județeană ASTRA Sibiu, instituție de cultură ale cărei activități beneficiază de sprijinul financiar al Consiliului Județean Sibiu, aduce în atenția publicului larg și, în special, a cercetătorilor, versiunea digitală a primei ediții din Enciclopedia Română, operă fundamentală a Asociațiunii ASTRA, editată la Sibiu sub coordonarea dr. Corneliu Diaconovici, în perioada 1898-1904. Ampla lucrare științifică include, în cele trei volume, peste 37000 de articole, ordonate alfabetic, dar și numeroase hărți, planuri, ilustrații și anexe.

📚 Finalizat prin tipărirea celor trei tomuri voluminoase, întregul proiect editorial al Enciclopediei a fost realizat cu susținerea voluntară a membrilor Academiei Române și a numeroși colaboratori, în total peste 200 de personalități din țară și străinătate (cadre didactice, oameni de știință, scriitori, reprezentanți ai bisericii, istorici, diplomați, militari etc.). Printre colaboratorii sibieni ai Enciclopediei s-au aflat, la acea vreme: Andrei Bârseanu, președinte al Asociațiunii ASTRA, mitropolitul Miron Cristea, profesorul Vasile Bologa, medicul Ilie Beu, scriitorul și funcționarul de bancă Ermil Borcia, avocatul Partenie Cosma, folcloristul și etnograful Atanasie Marienescu, învățătorul Ilie Moga, arhitectul Vasile Moga, arhimandritul Ilarion Pușcariu, istoricul Ioan Cavaler de Pușcariu, pedagogul Petru Șpan, juristul, scriitorul și președinte al ASTREI Iosif Sterca Șuluțiu, protopopul Nicolae Togan, profesoara Eugenia Trif, funcționarul de bancă Ioan Vătășianu, scriitorul Oskar Wittstock.

📖 Așa cum se menționează pe platforma www.enciclopediaromananiei.eu, care găzduiește conținutul Enciclopediei României, „după modelul marilor enciclopedii europene anterioare, monumentala lucrare ilustrează dimensiunile tezaurului cultural românesc, dar și universal. Idealul Enciclopediei lui Diaconovici era acela de a contribui la consolidarea conștiinței românești, în timp ce, în plan concret, Enciclopedia oferea publicului cititor românesc o reflectare fidelă a realităților din toate spațiile locuite de români și, tot ea, îi împrospăta memoria publicului cititor cu ultimele progrese din știința și cultura universală.”

🆕 „Enciclopedia Română este cartea fundamentală a culturii românești, apariția sa fiind strâns legată de activitatea Asociațiunii ASTRA. Era necesar să modernizăm modul de cercetare și de accesare a acestei opere științifice și exact acest lucru am făcut la biblioteca publică sibiană. Începând de acum, textul original, digitalizat de către cercetătorii Bibliotecii Județene ASTRA, este disponibil pentru oricine și accesibil de oriunde ar dori cineva să deschidă pagina web. Reușim, astfel, să oferim un nou instrument cultural și de cercetare, mai aproape de așteptările utilizatorului modern al resurselor și serviciilor de bibliotecă.”, a transmis dl. Răzvan Pop, managerul Bibliotecii ASTRA, cu prilejul lansării website-ului www.enciclopediaromananiei.eu.

✅ Proiectul de digitalizare a conținutului Enciclopediei Române a fost realizat de Biblioteca Județeană ASTRA Sibiu, cu susținerea pro-bono a companiei sibiene Ropardo S.R.L., care a sprijinit realizarea interfeței digitale moderne, oferind astfel publicului interesat o experiență de navigare on-line prietenoasă și intuitivă.

👉 Enciclopedia Română poate fi consultată on-line și descărcată gratuit de pe: https://enciclopediaromaniei.eu/ și https://romanianencyclopedia.eu/

#BibliotecaAstra #AstraSibiu #AstraTransylvani #Sibiu #Hermannstadt #Romania #consiliuljudeteansibiu #astralibrary #library #lectură #educatie #cultură #cunoastere #documentare #literatura #istorie #patrimoniu #memorielocala #EnciclopediaRomana #EnciclopediaRomâniei #CorneliuDiaconovici #RomanianEncyclopedia