Skip to content Skip to sidebar Skip to footer

„Casa Regală a României, păstrătoare și promotoare a tradițiilor românești”

În perioada 15.12.2020 – 20.01.2021, la Biblioteca Județeană ASTRA Sibiu, se va desfășura ExpozițiaCasa Regală a României, păstrătoare și promotoare a tradițiilor românești”. Aceasta propune publicului sibian o întâlnire cu modul în care sărbătorile, obiceiurile și tradițiile populare românești s-au regăsit în viața și activitatea membrilor Casei Regale a României. Proiectul cultural reunește fotografii aflate în colecțiile Muzeului National Cotroceni și ale altor instituții culturale partenere: Arhivele Naționale ale României; Muzeul Național a Țăranului Român; Muzeul Municipiului București; Muzeul Național de Istorie a României; Biblioteca Centrală Universitară „Carol I”; colecția Daniel Mladin.

Expoziția fotodocumentară evidențiază interesul familiei regale în păstrarea tradițiilor și obiceiurilor românești și rolul membrilor acesteia în susținerea și promovarea elementelor de identitate națională. Drept dovadă a respectului față de valorile tradiționale ale poporului român, Regina Elisabeta și Regina Maria au purtat cu mândrie costumul popular românesc, punându-l mereu în valoare, inclusiv peste hotare.

„Sărbătorile, obiceiurile și ritualurile populare românești au reprezentat de-a lungul timpului, asemenea costumelor tradiționale, cea mai eficientă formă de legătură între generații, contribuind, alături de limbă, cultură, religie, la identitatea românească. Fie că ne referim la obiceiurile calendaristice populare, ca exemplu, cele din preajma Crăciunului, (Plugușorul, Capra, Sorcova, Cântecele de Stea etc.), sau cele de primăvară-vară – Mărțișorul, alături de cele aflate în jurul Paștelui (Floriile, încondeierea ouălor etc.), fie la cele familiale, legate de naștere, căsătorie, au fost cunoscute, susținute și, în parte, celebrate de-a lungul timpului de Familia Regală a României.”, transmit organizatorii proiectului.

Expoziția fotodocumentară este completată printr-un material audiovizual, în cadrul căruia doamna dr. Georgeta Filitti – istoric, domnul dr. Nicolae Pepene – istoric, manager al Muzeului Județean de Istorie Brașov și doamna dr. Ştefania Dinu – istoric, director general adjunct al Muzeului Național Cotroceni, evidențiază o serie de contribuții ale membrilor familiei regale la promovarea culturii tradiționale românești.

Expoziția poate fi vizitată în Foaierul Bibliotecii Județene ASTRA Sibiu (Str. George Barițiu, nr. 7, parter), în intervalul orar 9:00 – 17:00. Cei interesați sunt invitați să solicite acest lucru în prealabil, la nr. tel. 0269 210 551. Accesul în spațiul expozițional se realizează cu respectarea măsurilor privind sănătatea publică.

***

Proiectele și activitățile desfășurate în cadrul Bibliotecii Județene ASTRA Sibiu se organizează cu sprijinul Consiliului Județean Sibiu.