Skip to content Skip to sidebar Skip to footer

📃 PARI project în parteneriat cu Serviciul Județean Iași al Arhivelor Naționale ale României și Biblioteca Județeană ASTRA Sibiu organizează expoziția de documente istorice intitulată „Robia romilor. Mărturii documentare din secolele XVIII-XIX”.

📌 Expoziția are loc în Foaierul Bibliotecii Județene ASTRA Sibiu (Str. George Barițiu, nr.7, Corp B), între 26 octombrie și 6 noiembrie 2022, accesul publicului fiind liber, între orele 8:00-20:00.

🗓 Vernisajul expoziției va avea loc pe 26 octombrie, începând cu ora 18:00. Invitați speciali la eveniment sunt Mirel Bănică, sociolog al religiei și publicist român, ce va susține prezentarea „Romii: cultură, religie și spiritualitate” și Carl Emil Vogt, istoric la Centrul Norvegian pentru Holocaust și Studiul Minorităților din Oslo, care va susține prezentarea „State and Church Response to Historic Atrocities Towards the Norwegian Roma”.

📄 „Robia romilor. Mărturii documentare din secolele XVIII-XIX” valorifică fondul documentar (manuscrise, iconografie) existent în Colecțiile speciale ale Bibliotecii Județene ASTRA Sibiu. Vor fi expuse în premieră catagrafiile robilor (1831-1834) deținuți de Hatmanul Constantin Paladi în localități din Moldova. Grație parteneriatului cu Arhivele Naționale, vor fi expuse în cadrul expoziției documente referitoare la robia romilor din fondurile mănăstirești, bisericești și administrative din perioada 1750 – 1840 din Moldova.  Acestea reflectă statutul robilor de oameni privați de libertate, obligațiile și drepturile lor și relațiile dintre robi și stăpânii lor.

📄 Vor fi prezentate fișele în format manuscris ale Enciclopediei Române din anii 1898 – 1904, iar pe simezele spațiului expozițional vor fi expuse portrete și piese de iconografie care redau habitatul tradițional trecut și prezent al populației de romi.

 

 

Stefan Tobler, manager PARI project, declară: „Instituția sclaviei este un capitol întunecat din istoria omenirii. Acest lucru este valabil și pentru România. În cărțile de istorie, sclavia romilor este aproape întotdeauna ascunsă. Aceasta este o mare nedreptate, iar prin acest proiect lucrăm pentru a face cunoscut și acceptat adevărul.”

📄 Expoziția este organizată în cadrul proiectului de cercetare „Rolul religiei și al actorilor religioși în incluziunea socială a romilor: spre o abordare participativă” – acronim PARI – proiect al Universității „Lucian Blaga” din Sibiu și al Universității  VID din Norvegia, finanțat din programul Norway Grants 2014-2021 și administrat de UEFISCDI, prin contractul nr. 38/2021 (www.participatory.ro). Proiectul inițiază, stimulează și susține cercetarea românească și norvegiană cu privire la incluziunea populației de etnie romă, concentrându-se pe rolul (potențial) al religiei și al actorilor religioși în relație cu includerea/excluderea romilor. Proiectul îmbină cercetarea sociologică, teologică și istorică.

***
Activitățile desfășurate în cadrul Bibliotecii Județene ASTRA Sibiu sunt posibile cu susținerea financiară a Consiliului Județean Sibiu.

#BibliotecaAstra #AstraSibiu #AstraTransylvania #Sibiu #Hermannstadt #Romania #consiliuljudeteansibiu #astralibrary #library #reading #lectură #cultură #educatie #cercetare #documentare #istorie #sociologie #religie #memorielocala #documente #patrimoniu #PARIproject