Dinamism, exotism, inovație și sonorități inedite, sunt cuvintele – cheie prin care Stagiunea ICon Arts@Biblioteca ASTRA își deschide sezonul pe anul 2020, prin concertul „Power Vibes” susținut de Alexandru Anastasiu și ICon Arts Ensemble.
Evenimentul va avea loc în seara zilei de luni, 3 februarie, de la ora 19:00, la Sala Festivă a Bibliotecii Județene ASTRA Sibiu (Str. George Barițiu, nr. 5, Sediul istoric, et. 2), marcând începutul celui de-al treilea an de existență al Stagiunii. Intrarea va fi liberă, prin rezervarea locurilor la adresa rezervari.ucimr@gmail.com
Susținut de unul dintre cei mai buni soliști instrumentiști din România – vibrafonistul, compozitorul și profesorul Alexandru Anastasiu – concertul va aduce în prim plan două instrumente deosebit de spectaculoase: marimba și vibrafonul. Alături de el vor concerta patru tineri valoroși instrumentiști care s-au distins din rândurile generației actuale: Sara Merișcă, Tudor Ciobanu, Patricia Niculae și Cosmin Pavel Dumitriu.
Publicul este invitat să ia parte la un concert care celebrează momentul prezent prin programul marcat de prospețime și creativitate – fiindcă muzica pentru vibrafon și marimbă se scrie chiar în zilele noastre, intrând treptat în repertoriul muzicii clasice și de jazz.
Spectatorii vor avea prilejul să asculte lucrări compuse de J.S. Chapi, Chick Corea, Vadim Neselovsky, E. Sejourne, A. Anastasiu, dar și lucrări prezentate în primă audiție, alcătuind un program aparte al ritmurilor tonice, exotice dar și melancolice, provocând și punând în valoare virtuozitatea artiștilor invitați.
Pe lângă pasiunea pentru muzica de percuție, cei cinci artiști mai au în comun prezența în cadrul Academiei și Festivalului ICon Arts unde au avut posibilitatea de a explora valențele creative ale muzicii de percuție, atât prin laboratorul de creație, cât și prin concertele susținute împreună aici.
Conceptul proiectului îi aparține lui Alexandru Anastasiu și la baza lui a stat dorința de a forma un ansamblu de percuție de elită, compus din tineri muzicieni care posedă calități muzicale excepționale. Este o șansă dată tinerelor talente de a se exprima, de aceea „Power Vibes” este un proiect inedit, o întâlnire spectaculoasă a complexității și versatilității muzicale cu pasiunea și efervescența specifică tinerei generații.
Și în deschiderea Stagiunii pe anul 2020, Biblioteca Județeană ASTRA Sibiu a curatoriat o expoziție specială cu inspirația programului propus de artiști, prilej de a redescoperi documente valoroase aflate în patrimoniul Bibliotecii.
Seara se va încheia printr-o invitație la degustare de vinuri spumante din portofoliul Jidvei.
–
Acest concert face parte din turneul național „Power Vibes” care marchează 15 ani de carieră solistică pe care Alexandru Anastasiu i-a dedicat studiului vibrafonului, devenind un adevărat ambasador al acestui instrument în România și în plan internațional.
Doctor în muzică al UNMB, compozitor, solist, solist intrumentist al Orchestrei Naționale Radio, inițiatorul și co-organizatorul primului Festival Internațional de Vibrafon din lume, Alexandru Anastasiu și-a dedicat ultimii 15 ani vibrafonului și promovării acestuia in calitate de instrument – solist pe scenele Filarmonicilor din România și nu numai. A înregistrat 6 compact discuri având în prim plan vibrafonul, cel mai recent fiind „Anotimpurile”, alcătuit din compoziții proprii înterpretate alături de Orchestra Națională Radio.
–
Stagiunea ICon Arts@Biblioteca ASTRA este un proiect inițiat în anul 2018 de UCIMR – Uniunea de Creație Interpretativă a Muzicienilor din România în parteneriat cu Biblioteca Județeană ASTRA Sibiu. Toate evenimentele și proiectele desfășurate în cadrul Bibliotecii Județene ASTRA Sibiu se derulează cu sprijinul Consiliului Județean Sibiu.
Parteneri principali: Exces Music, programul „Oportunități la tine acasă” (inițiat de UCIMR),
Parteneri culturali: Casa de cultură a Municipiului Sibiu, Jidvei, Sniper Media
Parteneri media: EnjoyTV Romania, Radio România Cultural, Cronica Română, Capital Cultural, Mesagerul de Sibiu, Tribuna, Ora de Sibiu, Profil Cultural, Agenția de Carte, România Pozitivă