Copiii care s-au înscris la cea de-a treia ediție a Concursului de lectură Bătălia Cărților, organizat la Biblioteca Judeţeană ASTRA Sibiu – sediul central și filiale, sunt invitați să participe la prima întâlnire dedicată dezbaterii titlurilor propuse pentru categoria de vârstă 11-13 ani. Tinerii cititori sunt așteptați sâmbătă, 18 mai 2019, în intervalul orar 10:00–11:30, la Compartimentul de Carte pentru Copii și Tineret situat în sediul central al bibliotecii – Str. George Barițiu, nr. 7, Corp B, et.1.
În cadrul acestei ediții a competiției, la categoria de vârstă 11-13 ani, cărțile propuse sunt:
Cel mai mic Bigfoot – Jennifer WEINER
Lămâi, cărți și prieteni – Jo COTTERILL
Ne vedem în Cosmos, prieteni! – Jack CHENG
Lista lui Sputnik, cățelul extraterestru – Frank Cottrell BOYCE
Șirul pierdut al timpului – Paige BRITT
Aproape sigur – Lisa GRAFF
Cravata roșie – Ji-li JIANG
Julie din neamul lupilor – Jean CRAIGHEAD GEORGE
Wolf Hollow – Lauren WOLK
Fata și războiul – Sara NOVIĆ
„Dorim să desfășurăm o serie de întâlniri în cadrul cărora copiii înscriși la concursul Bătălia Cărților vor avea prilejul să își expună părerile în legătură cu volumele citite. Propunem un format relaxat, cu discuții interactive, în care îi încurajăm pe micii concurenți să își exprime liber opiniile despre cărțile din concurs. Intenționăm să îi ajutăm să-și controleze emoțiile, să-și depășească temerile și să acorde atenție sporită discursului oral. Treptat, copiii se vor obișnui să vorbească în public, vor elimina tracul și, cu siguranță, în finala concursului, care va avea loc în toamnă, vom asista la pledoarii frumoase și convingătoare!”, declară Ana COCA, bibliotecar în cadrul Compartimentului de Carte pentru Copii și Tineret.
În etapa finală a competiției Bătălia Cărților vor ajunge cititorii care au parcurs toate cele zece titluri propuse şi care prezintă propriile opinii și argumente prin intermediul fișelor de lectură. Participantul cu cea mai valoroasă pledoarie în cadrul evenimentului public final va deveni “Cititorul anului 2019”, iar volumul care va obţine cel mai mare punctaj din partea cititorilor va deveni „Cartea anului 2019”. Vor fi acordate, de asemenea, premii pentru cele mai bune fișe de lectură, iar câștigătorii etapei județene vor participa la etapa națională, care va avea loc la începutul anului viitor.
***
Concursul Bătălia Cărților este organizat de Biblioteca Județeană ASTRA Sibiu, proiectul fiind inițiat de Asociaţia Naţională a Bibliotecarilor şi Bibliotecilor Publice din România (ANBPR).
Toate evenimentele și proiectele desfășurate în cadrul Bibliotecii Județene ASTRA Sibiu se derulează cu sprijinul Consiliului Județean Sibiu.