Skip to content Skip to sidebar Skip to footer
„Demascarea sau Taina porților zăvorâte”, volumul care vorbește despre experiențe la limita umanului din perioada comunistă din Basarabia, a fost prezentat publicului sibian la Biblioteca ASTRA Sibiu la mijocul lunii martie, în cadrul programului #CărțileASTRA. Deloc ușor de citit, această carte-mărturie, pe care Părintele Constantin Necula o definește ca pe o unitate de măsură pentru cărțile de memorii, aduce în atenția cititorilor fapte greu de acceptat și aproape incredibile. Metodele de tortură și nimicire psihică prin utilizarea psihiatriei în scop politic pentru distrugerea omului reprezintă un laitmotiv al comunismului, realitate descrisă cu verva decentă și silențioasă a suferinței unui spirit pe care sistemul nu a reușit să îl învingă.
„Scriu cartea ca lumea să afle cine sunt eu.” – spunea autorul, preotul Gherasim Păduraru, care a început să scrie cu 10 ani înainte de moarte, când trăia izolat de lume. Simbol al rezistenței, lucrarea impresionează prin sinceritate și brutalitatea descrierilor împletite cu speranța și credința salvatoare. Lecție de istorie prea dură pentru a fi prezentată la cursuri elevilor, cartea ar trebui să ajungă totuși la tineri, pentru ca ei să conștientizeze ororile care s-au petrecut atât de aproape de timpul și spațiul prezente și valoarea adevărată a lumii în care trăiesc.
Invitații lui Pavel Păduraru, fiul autorului, au fost: pr. prof. univ. dr. Constantin Necula, președintele Asociațiunii Astra; Mariana S. Țăranu, doctor în istorie și Cristian Florea, violoncelist. Aceștia au pledat pentru utilizarea puterii transformatoare a mărturiilor de groază din perioada comunistă în scopul construirii unei societăți mai conștiente și mai responsabile.
🙌 Mulțumim invitaților și publicului prezent la prezentarea volumului de memorialistică „Demascarea sau Taina porților zăvorâte”!
*
Activitățile Bibliotecii ASTRA Sibiu sunt posibile cu susținerea financiară a Consiliului Județean Sibiu.