DIMITRIE CANTEMIR (n. 26 oct. 1673, Silișteni – d. 21 aug. 1723, Dmitrovka, azi Dmitrovk-Orlovski, Rusia) – 350 de ani de la naștere
Dimitrie Cantemir – istoric, prozator, istoriograf, filosof, reprezentant diplomatic, domn al Moldovei (mart.-apr. 1693; 23 nov. 1710-iul. 1711), fin cunoscător al problemei orientale, teoretician și compozitor de muzică turcă – scurtă cronologie
Academicianul Virgil Cândea, care s-a aplecat asupra omului și operei, spune, că dintre toate activitățile variate și solicitante între care a ales să-și împartă viața relativ scurtă, de om politic, pretendent la tron și domnitor, ostaș, călător, Dimitrie Cantemir și-a urmat cu cea mai mare fidelitate și rodnicie vocația de cărturar.
Dimitrie Cantemir s-a născut la 26 octombrie 1673, la Silișteni, în ținutul Fălciului – astăzi comuna Dimitrie Cantemir, județul Vaslui. Tatăl lui, Constantin Cantemir, din neamul răzeșilor, primește slujba de ceauș spătăresc pe vremea lui Grigore Ghica, iar apoi, deși era lipsit de avere și de știință de carte, ajunge domn al Moldovei (1685-1693) datorită conjuncturii socio-politice, precum și experienței și meritelor sale militare. A fost, de altfel, ultimul domn pământean al Principatelor care a murit pe tronul său. Mama lui, Ana Bantaș, descendentă dintr-un neam de vechi boieri și femeie învățată, era a treia soție a lui Constantin Cantemir. Însă după câțiva ani de conviețuire moare în 1677, lăsându-și orfani copiii, pe Antioh și Dimitrie. Fratele său Antioh Cantemir, principe ereditar, ajunge domnitor. (…) Așa cum se obișnuia la acea dată, educația copiilor, în speță mai ales cea a lui Dimitrie – care avea apetență către studiu, a început cu un dascăl de familie, ieromonahul Ieremia Cacavelas (1643-1700?), un grec din Creta, școlit la marile universități occidentale și adus la Curtea lui Constantin din Iași, la 1688. Cu el, studiază sistematic greaca și latina, primind cunoștințe de teologie, retorică și logică. Cerut de turci drept garant al fidelității tatălui său față de Poartă, este trimis capuchehaie la Constantinopol în 1688, în locul fratelui său Antioh. La Constantinopol își va începe studiile de filosofie și limbi străine (turca, araba, persana) la Academia Patriarhiei Ortodoxe. A stabilit încă de atunci legături cu personalități diplomatice, științifice sau religioase din capitala Imperiului otoman. Aici va rămâne mai bine de două decenii, cu mici intermitențe. Întors din Fanar la Iași în 1691 asistă la execuția hatmanului Velicico Costin, secondată de uciderea în pripă a cronicarului Miron Costin (1633-1691) la Roman. La 13 martie 1693 Constantin Cantemir moare, iar boierii îl aleg pe Dimitrie Cantemir ca urmaș la tronul Moldovei, dar neprimind confirmarea Porții Otomane, la numai trei săptămâni, acesta se retrage la Constantinopol pentru a-și scrie cărțile. Debutul său are loc la vârsta de 25 de ani, când îi apare la Iași Divanul sau Gâlceava Înțeleptului cu lumea sau Giudețul Sufletului cu Trupul (1698). Această primă lucrare se răspândește nu numai în Țările Române, ci și în Grecia și Orientul Apropiat.
Odată cu urcarea fratelui său pe tronul Moldovei în ianuarie 1696, va fi reprezentantul diplomatic al acestuia la Poartă. A fost mereu interesat și de experiența militară, astfel că în timpul războiului austro-turc (1683-1699), participă, în oastea osmană la lupta de la Zenta din septembrie 1697, când austriecii, sub comanda prințului Eugen de Savoia îl înving pe Mustafa al II-lea, surprinzându-i oastea ce traversa râul Tisa și asediind cetatea din Serbia.
În anul următor (1699), în al treilea an al domniei fratelui său, se căsătorește cu domnița Casandra, fiica răposatului domn al Țării Românești Șerban Cantacuzino, cu care va avea sașe copii (patru băieți și două fete). Își construiește un palat pe dealul în Fanar, pe malul Bosforului, astăzi ocultat de clădirile construite de-a lungul anilor; se stabilește cu familia aici din anul 1700 până în 1710.
Detaliu al planului orașului Constantinopol cu palatul prințului D. Cantemir
În primii patru ani ai acestei perioade, scrie lucrări în latină și turcă: Ioannis Baptistae Van Helmont – Physices universalis doctrina (Analiza doctrine fizice a filosofului Ioannes Baptista van Helmont) urmată de traducerea unui capitol din opera de interpretare a naturii publicată de învățatul flamand – Sacrosanctae scientae indepingibilis imago/ Imaginea de nedescris a științei sacre, Compendiolum universae logices institutionis – Mic compendiu de logică) și un mic tratat de muzică turcească Kantemiroğlu Edvârı (folosindu-se de semnele alfabetului arab, autorul inventează un sistem de notare a muzicii turcești). Lucrările acestea de filosofie se apropie de curentul neoaristotelic, al cărui reprezentant era învățatul Teofil Coridaleu. Tratatul de muzică turcească îl vestește ca pe un bun cunoscător și interpret al muzicii orientale.
Între 1701 și 1705 susține o intensă activitate politică îndreptată împotriva lui Constantin Brâncoveanu, domnul Țării Românești, care reușea să-și impună în Moldova, ca domnitori, fideli de-ai săi. La finele lui 1705 încheie romanul alegoric Istoria ieroglifică.
Îl preocupă domnia Moldovei, pe care o obține pentru fratele său Antioh în 1705, însă doar până în 1707, an în care își deschide porțile Academia Domnească de la Iași ca instituție de învățământ superior. La 10 septembrie 1708 se naște fiul său Antioh, unul dintre inițiatorii clasicismului în literatura rusă. Antioh fost ambasador al Rusiei în Anglia și Franța (1732-1744). Va fi apreciat de Montesquieu și va purta corespondență cu Voltaire.
La finele lui 1710 este uns domn al Moldovei, în locul lui Nicolae Mavrocordat, fiind sprijinit de sultan și de hanul tătarilor. A contat în alegerea sa și rivalitatea cu domnul Constantin Brâncoveanu pe care trebuia să îl supravegheze. Pe plan intern și-a format Sfatul Domnesc din boieri fideli familiei sale, printre care se numără cronicarul Ion Neculce, mare spătar (conducătorul oastei) sau Nicolae Costin, mare logofăt, fiul lui Miron Costin, ucis din porunca tatălui său. Aduce o serie de reforme în spiritul ideilor sale luminate: reduce simțitor impozitele care trebuiau plătite de diferite categorii sociale, îndeosebi de boierii mici și mijlocii. Țelul său politic era instituirea unei domnii autoritare și ereditare, urmărind și ocuparea tronului Țării Românești, la care se considera îndreptățiti ca urmare a căsătoriei cu fiica fostului domn, Șerban Cantacuzino. În timp ce Europa desfăşura acest evantai de forţe pentru a stabili hotarele naţionale ale statelor, problema de fond continuă să rămână aceea a respingerii otomanilor. În acelaşi interval nordul Europei e străbătut de valul pe care-lstârneşte venirea lui Carol al XII-lea pe tronul Suediei. De asemenea, Rusia căuta deschiderea la Marea Baltică. De altfel, acesta era și motivul pentru care Petru I dorea pacea cu turcii. La 1700 el încheie tratatul de la Constantinopol, reînnoit ulterior de 2-3 ori.
La 20 mai 1711 după încheierea unui contract de alianță cu Rusia (aprilie 1711, Luțk), într-o proclamație către țară îi cheamă pe moldoveni să se ridice împotriva dominației turcești. Cantemir a urmărit să formuleze toate doleanţele care însemnau pentru el eliberarea Moldovei de otomani şi păstrarea independenţei sale faţă de orice altă putere. Tratatul de la Luţk, important pentru Cantemir întrucât stipula domnia ereditară a Cantemireştilor, nu era de fapt valid, deoarece, în calitatea sa de principat tributar Imperiului Otoman, Moldova n-avea dreptul să încheie acorduri pe cont propriu. La 23 iunie Țarul Petru I sosește la Iași, unde e primit cu multă căldură.
Între 8 și 12 iulie același an 1711, Armatele ruso-române sunt înfrânte de turci în Bătălia de la Stănilești, pe Prut. Împreună cu familia și un număr mare de oșteni și boieri credincioși, între care și viitorul cronicar Ion Neculce, se refugiază în Rusia, unde i se oferă o moșie în ținutul Harkovului, care va primi numele Dmitrovka. La 11 mai 1713 moare soția sa, domnița Casandra. În anul următor, la 11 iulie 1714, este ales membru al Academiei din Berlin înființată de Leibniz în 1700, la cererea căreia va elabora Descriptio Moldaviae. Pătruns de idealurile sale de dreptate și adevăr, Cantemir susține în opera sa majoră Historia incrementorum atque decrementorum Aulae Othomanicae/ Istoria Imperiului Otoman – atât de apreciată de Hammer și Fr. Bainger – mare orientalist, Descriptio antiqui et hodierni status Moldaviae / Descrierea Moldovei…(1716) și Hronicul vechimii a Romano-moldo-Vlahilor ideea originii latine, a continuității neîntrerupte și a unității de neam și de limbă a poporului său, fundamentând din punct de vedere istoric dreptul românilor, aflați sub dominație străină, la unitate, independență, libertate și suveranitate. Tot în acea perioadă scrie în Rusia Monarchiarum physica examinatio (Cercetarea monarhiilor pe baza filosofiei fizice), și Menționăm că Examinatio presimțea parcă iminenta cădere a Imperiului Otoman. Historia…va fi tradusă în engleză în 1734-1735, în franceză în 1743 și în germană în 1745. Principiile enunțate de autorul Hronicului sunt valabile și astăzi. Principiul sprijinirii numai pe izvoarele scrise și împotriva știrilor neconfirmate. Astfel definea Cantemir adevărul, printr-o metaforă, în care se recunoaște preocuparea de a asigura deplina conformitate a Hronicului cu realitatea faptelor. Ochii, sufletul și viața istoriei… Iar ca om de cultură, nu întâmplător s-a oprit Constantin Noica asupra personalității și operei sale subliniind rolul și modelul Cantemir în cultura noastră.
Scrie în latină, traducând el însuși textul în limba română, Hronicul vechimii a romano-moldo-vlahilor (1717-1719).
Se căsătorește în 1719 cu prințesa Anastasia, fiica principelui Trubețkoi din înalta aristocrație rusă, avându-i ca nași pe țar și țarină. În anul următor (1720), scrie Vita Constantini Cantemyrii, cognomento Senis, Moldaviae principis (1718). Lucrarea, o biografie a tatălui său, scrisă după 25 de ani, duce cu gândul la un scop politic. D. Cantemir spera în angrenarea forțelor europene împotriva Imperiului Otoman în Războiul austro-turc, fapt ce ar fi atras dezrobirea Moldovei. În 1721 este numit, printr-un ucaz al lui Petru I, consilier secret și membru al Senatului, contribuind la numeroase decizii istorice ale statului și la orientarea europeană a culturii rusești.
În 1722 îl însoțește pe țarul Petru I în campania antiotomană de la Marea Caspică și din Caucaz. Tipărește în limba rusă la Sankt Petersburg Kniga sistina ili Sostoianie muhammedanskia relighii. Ediția este însoțită și de două ode în limba latină închinate cărturarului de arhimandritul Teofilact, rector al Academiei din Moscova și de Ghedeon Wiszniowski, profesor de filosofie, al doilea rector al Academiei moscovite.
Reîntors bolnav de la Astrahan, moare de diabet la moșia sa, Dmitrovka, la 21 august 1723. Este înhumat la Moscova, în mica biserică a familiei. Osemintele i-au fost aduse în țară și reînhumate, în 1935, la biserica Trei ierarhi din Iași.
Bibliografie:
Zub, Alexandru. Cantemiriada: Studii, eseuri, note. Brăila, Muzeul Brăilei, 2014.
Grigore Ploeșteanu, Receptarea operei și a personalității lui Dimitrie Cantemir în Europa, Editura Veritas, 2007.
Crețu, Bogdan. Inorogul la Porțile Orientului. Cartier popular, 2021.
Popescu-judetz, Eugenia. Dimitrie Cantemir. Teoretician și compozitor de muzică turcă, Curtea Veche, 2018.
Barbu, Constantin. Integrala manuscriselor CANTEMIR. Editura Revers, 20 volume.
Webgrafie:
https://ro.wikipedia.org/wiki/Dimitrie_Cantemir
Bîrsan, Cristina. Noutăți despre palatul lui Dimitrie Cantemir de la Istanbul. În: Observator Cultural nr. 1174 din 6 septembrie 2023, articol disponibil și la adresa web https://www.observatorcultural.ro/articol/noutati-despre-palatul-lui-dimitrie-cantemir-de-la-istanbul/, accesată la data de 25 octombrie 2023.
În depozitul digital al Bibliotecii Județene ASTRA Sibiu puteți găsi în limba germană Descrierea Moldovei, o adaptare a ei în română cu caractere chirilice și o traducere din latină în engleză a Istoriei măririi și Decăderii Imperiului Otoman tradusă din latină în engleză de N. Tindal, vicar al Essex-ului.
Cantemir, Dimitrie. Beschreibung der Moldau la file:///C:/Users/Irina/Downloads/BJA_CS_000068_CRV_0001-0356.pdf și
Scrisoarea Moldovei în română cu chirilice, la file:///C:/Users/Irina/Downloads/BJA_CS_000486_CRV_0001-0358-1.pdf și
The history of the Growth and Decay of the Othman Empire (1756), la file:///C:/Users/Irina/Downloads/BJA_CS_000016_CRV_0001-0534.pdf
Material documentat și realizat de Irina Racovițan, Serviciul Cercetare Științifică