Dr. Emanuil Ungurianu (1845-1929) – avocat, luptător pentru drepturile naționale ale românilor din Banat și Transilvania, filantrop român
Emanuil Ungurianu s-a născut într-o familie de țărani, la data de 21 sau 23 decembrie 1845, în Satchinez, județul Timiș. La școala din comuna natală a făcut primii pași spre învățătură, continuând apoi la Gimnaziul din Timișoara, în perioada 1860-1868. A urmat apoi dreptul la Facultatea de Drept și Științe Politice a Universității Regale Maghiare din Budapesta între anii 1868-1871. Pentru a se întreține în timpul studenției, s-a angajat ca funcționar la poștă. Conform uzanțelor, a efectuat practica prevăzută de legislaţie, iar în anul 1874 a promovat examenul de avocat la Tabla regească din Budapesta. A profesat avocatura în Timișoara până în anul 1916. A fost membru fondator al Societății Literare „Petru Maior” din Budapesta și a membru al Societății literare „România Jună” din Viena. A murit la 25 martie 1929 la Timișoara. Nu s-a căsătorit și nu a avut urmași, în schimb toată viața a dedicat-o operelor de binefacere pentru emanciparea neamului românesc din Banat și Transilvania.
Diploma acordată lui Emanuil Ungureanu, ca membru fondator al Astrei – 7 aprilie 1898, în: Revista Muzeelor și Monumentelor, 1979 (Anul 16, nr. 1-10) 1979 / nr. 9-10
Teatrul românesc
Intelectualii români din Transilvania și Banat au fost preocupați de înființarea unui teatru românesc. În Banat, s-au pus bazele acestei această societăți la 1870, firește între membrii fondatori aflându-se și Emanuil Ungurian. Ea a funcționat până la începutul Primului Război Mondial și oferea stipendii tinerilor actori români. Ungurianu a făcut parte și din Comitetul de conducere al Societății pentru fond de teatru român din Transilvania, începând cu 1902.
ASTRA
Unul dintre Despărțămintele ASTREI pentru Banat a fost cel din Timișoara, fondat la 6 noiembrie 1898, funcția de director al acestuia find deținută de Emanuil Ungurianu. Luând cuvântul la adunarea de constituire a despărţământului Timişoara, Emanuil Ungurianu evidenţia că puterea unui popor izvorăşte din cultura şi averea sa. Scopul despărţământului era dezvoltarea culturală şi economică a poporului român din Banat. În mai 1901, Despărţământul ASTRA Timişoara a ţinut o adunare la Buziaş. În cuvântul de deschidere, Emanuil Ungurianu a lansat un Apel către locuitorii ținutului în vederea cât mai multor adeziuni în scopul realizării dezideratelor ASTREI. El pleda pentru școala poporală, „izvorul din care izvorăsc şi se răspândesc cele mai constante şi puternice raze de cultură şi lumină pentru poporul de rând”. După numai trei ani de la înființare, în 1901, despărţământul avea 10 biblioteci, dintre care patru au fost înfiinţate în cursul acelui an. La înzestrarea acestor biblioteci, Emanuil Ungurianu a contribuit cu 64 de tomuri (lucrări de istorie, igienă, agricultură, literatură). Asociaţiunea Astra distribuia în lumea rurală ziare româneşti („Gazeta Transilvaniei” etc.), cărţi pentru copii și ajutoare pentru unele şcoli confesionale ce aveau o situaţie mai dificilă. Pentru scopurile culturale ale despărţământului, Emanuil Ungurianu a contribuit cu 400 de coroane. În luna septembrie 1901 Emanuil Ungurianu a participat la Adunarea ASTREI de la Sibiu, prilej cu care a salutat adunarea în numele „Societăţii pentru crearea unui fond de teatru”. În anul 1902, Asociaţiunea a organizat o adunare în localitatea Belinţ.
Cu acest prilej s-a analizat şi activitatea despărţământului Timişoara din ultimul an: au luat fiinţă încă două biblioteci poporale (Chişoda şi Ianova). În total existau în acel an 16 biblioteci poporale. Pentru înzestrarea lor E. Ungurianu a contribuit cu 54 de tomuri. Alături de el au mai contribuit: Coriolan Brediceanu (35 de tomuri), dr. Petru Tegle, dr. Petru Barbu etc. Pentru scopurile culturale ale Asociaţiunei, directorul despărţământului a donat 400 de coroane. În acelaşi an, s-a desfăşurat la Oraviţa o adunare a ASTREI, adunare pe care Emanuil Ungurianu a salutat-o în numele „Societăţii pentru crearea unui fond de teatru românesc”. În cuvântul său, el arată că existau deosebiri între gradul de cultură al poporului român şi al celorlalte popoare din Ungaria. Aceasta deoarece, spunea vorbitorul, „nimeni n-a grijit de cultura şi deşteptarea acestui popor, pentru că biserica noastră în parte stând sub guvernarea ierarhică străină, aici în părţile Ungariei n-a putut dezvolta nici o acţiune culturală, iară inteligenţa care indispensabil are dorinţa şi pe cale socială a lucra pentru luminarea neamului său, a fost în timpurile trecute neînsemnată.”
Remarca cu acest prilej scăderea natalității, existența prea multor sărbători religioase ce împiedicau activitatea de zi cu zi, absenteismul școlar, analfabetismul în special în rândul fetelor, copiii țăranilor nu sunt trimiși la școlile de meserii. În 1903 numărul bibliotecilor poporale înființate de Despărțământul Timișoara al ASTREI ajunsese la 20. Într-o țară eminamente agrară, E. Ungurianu evidenția necesitatea dezvoltării industriei și comerțuluI (ca românii să nu mai cumpere marfă străină la un preț inechitabil, sărăcind astfel). Insista pentru practicarea meseriilor la oraș, subliniind că târgurile reflectă vrednicia și destoinicia unui popor.
În septembrie următor, Emanuil Ungurianu a invitat Asociațiunea ASTRA la Timișoara pentru a-și desfășura Adunarea generală (1904). Prim-secretarul Corneliu Diaconovici și președintele Iosif Sterca Șuluțiu au pregătit pentru eveniment publicații gratuite pentru săteni, numere din Biblioteca poporală mai puțin răspândite în Banat, 100 de exemplare din modelele colorate de țesături românești editate de Minerva Cosma (portul popular și motivele naționale să se prezerve!) etc. Cu ocazia Adunării Generale, avocatul Emanuil Ungurianu a subliniat importanța culturii în asigurarea progresului unui popor, ținând cont și de spiritul timpului, pentru că un popor dacă nu năzuiește să se întărească și în avere, va fi condamnat la înapoiere. Cu alte cuvinte, adăugă el, „în zadar vom cânta noi Deșteaptă-te române!, dacă alte neamuri vor cumpăra holdele și moșiile românilor”. De aceea, a continuat Ungurianu, „acum nu mai e destul din idealism să zicem să ne păstrăm și apărăm limba și legea strămoșească; acum, dacă voim să trăim și să trăim pe acest pământ, unde au trăit și strămoșii noștri, trebuie să zicem: să ne păstrăm și să apărăm limba, legea și moșia”. Crezul lui de emancipare națională a românilor din Banat și Transilvania impunea și o evoluție economică. De altfel, jumătate din prelegerile Adunării au tratat probleme economice, precum: Cultura câmpului și grădinii, Despre Cultura pomilor, Despre albinărit, Rolul industriei și comerțului la românii din Despărțământul Timișoara etc. Ca o recunoaştere a muncii sale de excepţie în fruntea acestui despărţământ, în anul 1906 a fost ales membru de onoare al ASTREI.
A înființat în jurul a 100 de Case NAȚIONALE în satele timișene, iar pe cel central plasând-o într-un edificiu pompos, înzestrat la moartea sa cu o sumă uriașă. În acest sediu, Ungurianu împreună cu prof. Victor Vâlcovici și generalul Găvănescu au ținut numeroase conferințe.
Și-a adus contribuția și în ziaristică, înființând ziarul Dreptatea din Timișoara (1894–1898) și gazeta Dumineca. A publicat numeroase articole cu caracter economic, social, cultural, religios, politic și sportiv, în publicații ca: Poporul Român, Tribuna, Românul, Drapelul, Banatul, Luminătorul, Foaia Poporului Român, Voința Banatului, Dreptatea, Dumineca.
A înființat Fundațiunea Emanuil Ungurianu, punând-o sub administrația Diecezei ortodox-române din Arad, cu condiția să treacă la Timișoara odată ce s-ar trece la această episcopie, pentru fondarea de școli și instituții culturale.
Datorită activităţii sale remarcabile, Emanuil Ungurianu a fost ales și membru în următoarele Societăţi culturale: membru fondator al Muzeului de Istorie şi Etnografie Sibiu, membru fondator al „Asociaţiei pentru cultura poporului român” din Arad, membru fondator al „Reuniunii învăţătorilor români din Banat”, Membru fondator al „Reuniunii femeilor române” din Sibiu, Timişoara și Arad, membru al Casinei Militare Timişoara, membru al „Societăţii Istorice şi Arheologice Timişoara”, membru al „Societăţii ziariştilor români din Ardeal şi Banat”, membru al „Societăţii de gimnastică” din Timişoara. Timp de mai multe decenii a fost deputat al Congresului Naţional bisericesc de la Sibiu, membru al Consistoriului diecezan din Arad şi al Sinodului protopopesc din Timişoara. A fost, de asemenea, membru fondator al „Societăţii pentru ajutorarea învăţăceilor şi sodalilor români la industrie şi comerţ Timişoara”, membru al Comisiei de cenzori al filialei Băncii Naţionale a României din Timişoara, precum şi preşedintele comitetului de cenzori al Băncii „Albina” din Sibiu, filiala Timişoara (din 1921), membru în comisia administrativă a Municipiului Timişoara şi a judeţului Timiş.
A participat la realizarea fundaţiilor „Trandafil” şi „Antoniu Mocioni”, precum şi la întemeierea Fundaţiei „Mitra Ungurianu” (numele mamei sale) (1892) şi „Emanuil Ungurianu” (1912 – a depus întreaga sa avere de aproximativ jumătate de milion coroane, în scopul sprijinirii instituţiilor şcolare, culturale şi bisericeşti româneşti). În 1912 și-a lăsat prin testament averea de aproape 500.000 de coroane de aur (c. 150 kg aur) unor instituții publice, din care ulterior a rezervat un sfert pentru construirea bisericii ortodoxe din Iosefin, alt sfert pentru construirea bisericii ortodoxe din Cetate (actuala Catedrală Mitropolitană), iar jumătate Caselor Naționale menționate.
Ludovic Ciobanu aprecia că Emanuil Ungurianu „s-a impus ca o impecabilă virtute de luptător, ca un mare caracter”.
Material realizat de Irina Racovițan