Skip to content Skip to sidebar Skip to footer

În perioada 12-15 aprilie 2022, publicul este invitat să admire lucrările expoziției „Bucuria Învierii Domnului”, organizată de Centrul Școlar de Educație Incluzivă Nr. 1 Sibiu, în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Sibiu și cu sprijinul Asociației Creştin Ortodoxe ACORD Sibiu, în cadrul proiectului educațional „Lăsați copiii să vină la Mine”.

Cu prilejul apropierii sărbătorilor pascale, în Foaierul Bibliotecii ASTRA Sibiu, sunt expuse numeroase lucrări și decorațiuni realizate prin tehnica picturii, a desenului și a colajului, de către elevi cu deficiențe ușoare, moderate și severe din cadrul unităților de învățământ special din Sibiu și alte județe. Aceștia au participat la Concursul regional de creație artistico-plastică „Bucuria Învierii Domnului”, adresat elevilor cu nevoi educaţionale speciale, integrați în unitățile de învățământ pentru educație incluzivă. Competiția a inclus următoarele secțiuni: felicitări, decorațiuni, pictură pe sticlă/ pânză, colaje, desene.

Cele mai reușite lucrări vor fi premiate în cadrul unei festivități organizate joi, 14 aprilie 2022, ora 10:30, la Biblioteca Județeană ASTRA din Sibiu (Str. George Barițiu, nr. 7, foaier, parter).

 

 

 

 

***
Activitățile desfășurate în cadrul Bibliotecii Județene #ASTRA Sibiu sunt posibile cu susținerea financiară a Consiliului Județean Sibiu.

#BibliotecaAstra #AstraSibiu #AstraTransylvania #mysibiu #Sibiu #Hermannstadt #Romania #consiliuljudeteansibiu #astralibrary #library #lectură #educatie #cultură #cunoastere #cercetare #artă #pictura