Skip to content Skip to sidebar Skip to footer

Răzvan C. Pop, directorul Bibliotecii ASTRA Sibiu, este invitatul lui Marius Chivu la FITS Talks. Vă invităm să urmăriți dialogul în direct!

Pentru al patrulea an consecutiv, scriitorul Marius Chivu continuă seria dialogurilor FITS Talks. Zilnic, pe durata Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu, unii dintre cei mai importanți invitați români prezenți la FITS participă la o discuție informală despre festival și teatru, despre arta și misiunea lor, dar și despre bucuriile și pasiunile pe care le au.
La finele conversației, un chestionar inedit ne ajută să-i descoperim mai bine pe invitați, așa cum, poate, nu i-am văzut niciodată până acum.
Emisiunea se transmite zilnic, live, pe pagina de Facebook a festivalului, de la ora 13:00, și, mai apoi, pe canalul de YouTube.

FITS Talks este susținut de Vodafone.