Skip to content Skip to sidebar Skip to footer

📸 Sibianul care mai bine de 60 de ani a fotografiat Sibiul, artistic și jurnalistic, este omagiat, în luna octombrie, printr-o expoziție de excepție la Biblioteca Județeană ASTRA Sibiu, instituție de cultură care se bucură de susținerea financiară a Consiliului Județean Sibiu. Organizată de Fotoclubul Orizont Sibiu, în colaborare cu biblioteca publică sibiană, expoziția „Fred Nuss – legendă a fotografiei sibiene” va avea vernisajul pe 17 octombrie 2023 și va putea fi vizitată în perioada 16-30 octombrie 2023, în foaierul instituției.

Evenimentul dedicat memoriei regretatului fotojurnalist Fred Nuss reunește fotografii alb-negru realizate de acesta înainte de anii 2000. Unele dintre aceste imagini sunt lucrări originale din colecția maestrului fotograf. Acestea reprezintă o adevărată incursiune în viața Sibiului, oferind publicului perspective unice asupra vieții artistice și aspectelor cotidiene ale orașului.

Fred Nuss  a lăsat o amprentă inconfundabilă atât în comunitatea locală, cât și în lumea fotografiei. Această expoziție își propune să aducă un sincer omagiu muncii sale de-a lungul anilor și să ofere vizitatorilor ocazia de a (re)descoperi magia stilului inedit al emblematicului fotograf sibian.

Biblioteca Județeană ASTRA Sibiu vă invită, în perioada 16-30 octombrie 2023, să vă alăturați acestui proiect de comemorare și descoperire a frumuseții fotografiei. Vă așteptăm cu drag la vernisajul expoziției în data de 17 octombrie, la ora 17:00, în foaierul Bibliotecii ASTRA Sibiu, pentru a celebra viața și moștenirea lui Fred Nuss. În deschiderea evenimentului, vor lua cuvântul d-na Beatrice Ungar, redactor-șef al publicației Hermannstädter Zeitung, dl. Daniel Bălțat, fotojurnalist și lector la Scoala de Fotografie „Image Art” Sibiu, dl. Andrei Buta, fotoreporter și membru al Fotoclubului Orizont, și dl. Răzvan C. Pop, managerul bibliotecii publice sibiene.

 

Pe scurt, despre Fred Nuss
Fred Nuss s-a născut în 1934, la Sibiu, aici definitivându-și studiile. A făcut, mai întâi, ucenicia în meseria de electrician, s-a inițiat în strungărie, mecanică fină și sudură electrică miniaturală. A susținut examenul de bacalaureat la Liceul Gheorghe Lazăr, iar în 1966 s-a căsătorit cu Ecaterina.
În 1962, și-a început cariera de fotograf profesionist la Flacăra Sibiului – așa cum se numea ziarul Tribuna în acea perioadă. A colaborat cu ziarul Hermannstädter Zeitung încă de la începuturile sale (1968), când gazeta apărea sub denumirea Die Woche.
În ultimii ani de viață, Fred Nuss a avut rezervată periodic o pagină de ziar în Tribuna, cu instantanee din oraș, strângând peste 350 de pagini de ziar din care artistul își propunea să producă un nou album, relatează jurnaliștii cotidianului.
Personalitate discretă, Fred Nuss a fost unul dintre cei mai cunoscuți fotografi sibieni, iar comunitatea care l-a admirat îi simte lipsa din luna octombrie a anului trecut.