Skip to content Skip to sidebar Skip to footer

În colecțiile Bibliotecii Județene ASTRA Sibiu se află una dintre cele mai frumoase ediții ale operelor lui François Rabelais, editată în 1873, la editura fraților Garnier, la Paris. «Œuvres» vol. I atrage atenția bibliofililor nu doar prin faptul că a apărut în a doua jumătate a secolului al XIX-lea, la una dintre cele mai prestigioase edituri franceze, ci mai cu seamă, pentru seria de ilustrații excepționale realizate de Gustave Doré.

În urmă cu 190 de ani, s-a născut la Strasbourg, Louis Auguste Gustave Doré, celebrul gravor, litograf, ilustrator, pictor și sculptor francez. Gravurile, litografiile și ilustrațiile cărora le-a dat viață au fost apreciate de publicul larg, dar și de cel specializat, încă din timpul vieții artistului. Pentru Doré, desenul a fost un mod de viață încă din  copilărie. Între anii 1840 și 1845 a pastișat adesea ilustrațiile lui J. -J. Grandville, iar în 1847, la doar 15 ani, a debutat cu ilustrații, în presa vremii. A investit timp, răbdare, atenție, emoție și pasiune în tot ceea ce a făcut. Astfel, în scurt timp, a devenit unul dintre cei mai iubiți ilustratori ai vremii. Edituri franceze, dar și britanice i-au solicitat colaborarea pentru a ilustra operele literare ale lui Dante, Cervantes, Rabelais, Milton, Coleridge, Perrault, Chateaubriand sau Edgar Poe. Călător neobosit în spațiul geografic european, Doré a fost permanent inspirat de acesta. I-a cunoscut pe Gustave Courbet, Alexandre Dumas tatăl, Jacques Offenbach, frații Gouncourt, Wagner, Saint-Saens, Napoleon al III-lea și Gioacchino Rossini, căruia îi face portretul pe patul de moarte.

Între anii 1873 și 1875, Doré reia seria ilustrațiilor dedicate lui Rabelais și a personajelor din opera acestuia, amplificând numeroase detalii. Volumul «Œuvres», aflat în patrimoniul Bibliotecii Județene ASTRA Sibiu, este realizat în condiții deosebite, are ornamente aurii pe coperte și numeroase planșe cu ilustrații în interior, cărora li se adaugă ornamentele tipografice. Iubitorii de lectură și carte de colecție au prilejul să admire celebrele ilustrații realizate după gravurile lui Gustave Doré, la Compartimentul Carte pentru Adulți, situat în sediul nou al Bibliotecii, et. al IV-lea.

De asemenea, cei interesați au ocazia să consulte lucrarea Gustave Doré: 151 Paintings and Engravings” de Maria Tsaneva, pe platforma de cărți electronice. 

Sursa informațiilor:

http://expositions.bnf.fr/orsay-gustavedore/reperes/biographie.htm, accesat 06/01/2022

 

Pentru informații suplimentare, consultați:

http://www.bjastrasibiu.ro:8080/liberty/libraryHome.do

https://ebook.yourcloudlibrary.com/library/astra/Featured?media=all&src=lib

http://www.dspace.bjastrasibiu.ro/

https://www.facebook.com/bibliotecasibiuastra/

https://www.instagram.com/bjastrasibiu/

https://www.youtube.com/channel/UCbC69KdQkufZEf_3m_h-42A

bibliosuport[at]bjastrasibiu[.]ro

Material întocmit de Anamaria Enescu și Monica Marin

***

Toate proiectele și activitățile Bibliotecii Județene ASTRA Sibiu se desfășoară cu sprijinul financiar al Consiliului Județean Sibiu.