Luna trecută (21 martie), s-au împlinit 45 de ani de la trecerea în neființă a celui care a fost academicianul, profesorul și istoricul Andrei Oțetea (1894 – 1977), personalitate proeminentă a istoriografiei românești din secolul XX.
Andrei Oțetea s-a născut la 24 iulie 1894 în Sibiel, unul dintre cele cinci sate ale Scaunului Săliște, care, așezate pe pământul crăiesc, n-au cunoscut niciodată iobăgia. Strămoșii lui au fost „mocani”, care, surprinzător, nu practicau transhumanța, ci își țineau turmele în bălțile Dunării, la Slobozia. Din confesiunile lui Andrei Oțetea nu aflăm nimic despre tatăl său, dar avem numeroase date privind mama lui. Gospodăriile din sat erau conduse de bătrâni, copii, dar mai ales de femei. Datorită mamei lui am văzut ce poate însemna simțul datoriei împins până la jertfa totală și la completa uitare de sine, lupta necontenită cu greutățile vieții, fără ca exigența lucrului bine făcut să fi fost vreodată sacrificată.
Andrei Oțetea își efectuează studiile elementare în satul natal, iar între 1910 și 1914 urmează cursurile liceului de stat din Sibiu. Eliminat, din cauza unui conflict cu profesorul de istorie Thurzo Ferencz, studiază între anii 1915-1919 la liceul „Andrei Șaguna” din Brașov, unde are printre colegi pe Lucian Blaga, D. D. Roșca și pe viitorul mitropolit Nicolae Colan.
În toamna anului 1919 face parte din primul grup de tineri ardeleni trimiși pentru studii la Paris de Asociațiunea ASTRA. În trei ani obține diploma de licență la Sorbona, iar în decembrie 1926 își ia doctoratul în istorie, la Sorbona, cu lucrarea ,,Francois Guichardin: sa vie publique et sa pensee politique” (1483-1540). Andrei Oțetea a avut fericita șansă de a se forma la cea mai înaltă școală istorică a timpului, să-și facă 7 ani studiile la Sorbona, în preajma marilor istorici, la lumina naționalismului francez, care și-a pus amprenta pe întreaga sa operă.
În februarie 1927 se reîntoarce în țară și este conferențiar la Universitatea din Iași, iar din 1935 este titular la catedra de istorie modernă contemporană. Între anii 1935 și 1947 a îndeplinit funcția de rector al Universității din Iași, fiind și director al Teatrului Național în anii 1941-1942.
La 1 februarie 1947 a fost transferat la Universitatea din București, unde i s-a încredințat noua catedră de istorie economică. În urma reformei învățământului, în 1948 a fost numit șef al catedrei de istorie universală, pe care a condus-o până la pensionare, în 1964, rămânând în continuare profesor consultant. Printre studenții și doctoranzii săi găsim nume prestigioase ale istoriografiei române: Dan Berindei, Florin Constantiniu, Paul Cernovodeanu.
În anul 1955 devine membru titular al Academiei Române, iar între anii 1956 și 1970 este director al Institutului de istorie „Nicolae Iorga”.
Andrei Oțetea rămâne în memoria generațiilor viitoare prin greutatea și prestigiul operei sale, o operă pe cât de întinsă, pe atât de solid fundamentată științific. Ea este o operă în esență de teme majore, de largi perspective universale, o creație de idei istorice. Masivă, perfect articulată, opera sa îl așează pe Andrei Oțetea între reprezentanții cei mai de seamă ai istoriografiei românești.
Principala sa contribuție la dezvoltarea istoriografiei române, pe lângă numeroasele volume, articole și recenzii publicate, o reprezintă tratatul de „Istoria României”, fiind redactor responsabil al volumelor II și III, precum și raportarea permanentă a istoriei românilor la istoria europenă, limpezirea argumentării și concluziilor. Personal e și stilul său, perfect, clar, concis, strict științific, personală e afirmația directă, fără echivoc, ocolind nuanța evazivă, ambiguă.
Andrei Oțetea a decedat la Paris în 21 martie 1977, iar la 28 martie 1977 a reintrat în pământul natal, în cimitirul bisericii din Sibiel.
Conform dorinței testamentare, soția academicianului, d-na Georgeta Oțetea a donat Bibliotecii ASTRA biblioteca personală a istoricului, împreună cu mobilierul biroului și casa de vacanță din Poiana Godia, în apropierea Sibielului.
Biblioteca academicianului Andrei Oțetea e constituită din 6000 de volume carte și peste 30.000 de manuscrise (60.000 file). Cărțile donate sunt din toate sferele cunoașterii, majoritatea fiind din domeniul istoriei, atât a României, cât și universală, constituind un bogat fond documentar pentru cei interesați de studiul istoriei (studenți, masteranzi, doctoranzi, cercetători sau simpli pasionați de lectură și studiu). Cea mai veche carte este: Francesco Guicciardini – La Historia d‘Italia, Veneția, 1568. Fondul de manuscrise conține note de lectură, însemnări de călătorie, corespondență personală sau oficială, manuscrise ale lucrărilor, articolelor și recenziilor elaborate de Andrei Oțetea.
Volumele fondului Andrei Oțetea au și valoare bibliofilă, peste 75 % din ele având dedicația și semnătura autorului. Întâlnim nume prestigioase ale culturii române și europene din secolul XX: Lucian Blaga, Nicolae Iorga, Dan Berindei, Camil Mureșan, Mihail Sadoveanu, Ioan Lupaș, Marin Preda, Constantin C. Giurescu, Iorgu Iordan, Gh. I. Brătianu, David Prodan contele Paolo Guicciardini, Keith Hitchins, Maurice Baumont, precum și autograful lui Andrei Oțetea.
Fondul documentar „Andrei Oțetea”, împreună cu fondurile Ioana Postelnicu, Aurel și Emil Cioran și Silviu Țeposu constituie patrimoniul Cabinetelor documentare ale Bibliotecii Județene ASTRA.
Material realizat de Radu Irimie, custode al Cabinetelor Documentare