✨ Cea de-a cincea ediție a Școlii de vară ASTRA se va desfășura în perioada 20-22 august 2025, la Biblioteca Județeană #ASTRA Sibiu, instituție care beneficiază de susținere financiară din partea Consiliului Județean Sibiu. Cursurile dedicate profesioniștilor din domeniul științelor informării și documentării – în special, bibliotecarilor – sunt gratuite și oferă participanților oportunități de #educație nonformală, având drept obiectiv transmiterea de cunoștințe și competențe cu un înalt grad de noutate.Vor avea loc prezentări referitoare la: aplicații ale inteligenței artificiale în biblioteci, crearea tutorialelor video în #biblioteci, crearea de obiecte și colecții digitale folosind aplicația specializată Omeka S, viziunea incluzivă a bibliotecii percepută drept pilon al democrației și neutralității într-o lume a extremelor.
💫 Expunerile și activitățile practice vor fi susținute de patru lectori: dr. Lenuța Ursachi (Universitatea „Dunărea de Jos”, Galați), lector univ. dr. Robert Coravu (Universitatea din București), lector asociat dr. Nicolaie Constantinescu (Universitatea din București) și Mihai Constantinescu, redactor BiblioFeed.
#BibliotecaAstra #AstraSibiu #Romania #library #lectură #cultură #educatie #cercetare #formareprofesională #biblioteci #bibliotecari #educatiedigitala #culturainformatiei
