Skip to content Skip to footer

Întrebări frecvente

Cum pot obține Permisul de acces și calitatea de utilizator al Bibliotecii Județene ASTRA Sibiu?

Permisul de acces este eliberat la Compartimentul Împrumut Carte (Sediul B, Str. George Barițiu, nr. 7, et. 4).

Sunt necesare următoarele documente:

  • act de identitate valid (carte sau buletin de identitate);
  • pașaport valid sau permis de ședere (pentru cetățenii străini);
  • certificat de naștere (pentru copii cu vârsta sub 14 ani);
  • carnet de elev/student, șomer sau cupon de pensie, vizate la zi;
  • acte doveditoare pentru persoanele cu nevoi speciale (persoane cu deficiențe de văz, auz, handicap locomotor). Acestora li se eliberează Permis de acces gratuit.

Copiii cu vârsta sub 14 ani au dreptul de a fi utilizatori, cu condiția ca aceștia să fie înscriși la bibliotecă de către unul dintre părinți / reprezentantul legal, în calitate de girant, actele necesare înscrierii fiind cele menționate mai sus.

În cazul schimbării principalelor date de identitate (nume, adresă, loc de muncă, instituție de învățământ, număr de telefon), utilizatorul este obligat să comunice reprezentanților Bibliotecii noua situație în termen de 15 zile.

Persoanele cu domiciliu stabil sau cu viză de flotant în județul Sibiu, cetățenii străini și români din afara județului care studiază în învățământul general, liceal, universitar din municipiul Sibiu beneficiază de Permis de acces valabil pentru toate tipurile de servicii.

Permisul de acces este valabil în toate compartimentele și filialele Bibliotecii, pentru o perioadă de 1 an de la data eliberării.

Permisul de acces pe termen scurt  este eliberat persoanelor aflate în tranzit în judeţul Sibiu, pe baza actelor menționate anterior, și este valabil pentru serviciile oferite în incinta Bibliotecii, fiind exclus împrumutul la domiciliu. Permisul de acces pe termen scurt este valabil 30 de zile calendaristice.

Eliberarea permiselor de acces se sistează cu 15 minute înainte de încheierea programului.

Taxa percepută pentru eliberarea Permisului de acces este disponibilă la secțiunea Tarife.

Pentru mai multe detalii a se vedea Contract de utilizare a serviciilor bibliotecii și secțiunea Tarife.

Am pierdut Permisul de acces. Cum pot obține altul?

• Permisul declarat pierdut, furat sau distrus se anulează.
• La cerere se eliberează un nou Permis de acces, conform Contractului de utilizare a serviciilor bibliotecii.
• Taxa percepută pentru eliberarea Permisului de acces este disponibilă la secțiunea Tarife.

Am uitat Permisul de acces acasă. Este posibil să accesez serviciile și colecțiile Bibliotecii Județene ASTRA Sibiu?

Da, cu condiția să dovediți că sunteți titularul contului.

Care este programul* sălilor de lectură ale Bibliotecii Județene ASTRA Sibiu?

Pentru a consulta programul sălilor de lectură vă rugăm să accesați secțiunea dedicată, aici.

Sediul istoric (Corp A)

Adresa: Str. George Barițiu, nr.5.

Compartimentul Împrumut Carte

parter

luni – vineri

09:00 – 17:00

Compartimentul Publicații periodice

et. I

luni – vineri

09:00 – 17:00

Cabinetele și fondurile documentare: „Andrei Oțetea”, „Ioana Postelnicu”, „Aurel și Emil Cioran”, „Silviu Țeposu” – et. I luni – vineri

08:00 – 16:00

 

Sediul nou (Corp B)

Adresa: Str. George Barițiu, nr. 7.

Compartimentul Carte pentru Copii și Tineret – et. I luni – vineri

08:00 – 20:00

Compartimentul Arte

et. II

luni și miercuri: 08:00 – 20:00

marți și joi: 08:00 – 18:00

vineri: 08:00 – 16:30

Compartimentul Împrumut Carte

et. IV

luni – vineri

08:00 – 20:00

Sala de lectură

et. V

luni – vineri

08:00 – 20:00

Care este programul filialelor* Bibliotecii Județene ASTRA Sibiu?

Pentru a consulta programul filialelor, vă rugăm să accesați secțiunea dedicată, aici.

Unde pot accesa informații despre colecțiile Bibliotecii Județene ASTRA Sibiu?
  • pe site-ul bjastrasibiu.ro;
  • la sediul central al Bibliotecii Județene ASTRA Sibiu, George Barițiu nr. 5, 7, Sibiu 550178, România, tel. +40 269 210551, fax: +40 269 215775;
  • în filiale.
Unde se află Catalogul tradițional și ce elemente cuprinde?
  • Catalogul traițional se află în Sediul istoric al Bibliotecii Județene ASTRA Sibiu, Str. Geroge Barițiu, nr. 5, et. II, Sibiu 550178, România.
    Acesta cuprinde informații referitoare la toate documentele care au intrat în Bibliotecă până în anul 2004.
  • Program acces*: luni – vineri: 08:00 – 17:00
Cum și când pot consulta Catalogul online?
  • Catalogul online este disponibil la adresa http://bjastrasibiu.ro/catalog-online/ pe orice dispozitiv conectat la internet.
  • Utilizarea lui este gratuită pentru toți cei care doresc informații despre colecțiile Bibliotecii Județene ASTRA Sibiu.
Ce elemente sunt necesare pentru a completa un Buletin de cerere pentru a obține un document din colecțiile Biblotecii?

Este necesar să notați următoarele: autorul, titlul, cota cărții așa cu apare în catalog, numele și prenumele, data solicitării.

Cum pot împrumuta un document la domiciliu?
  • Completați Buletinul de cerere sau alegeți cartea direct de la raft.
  • Solicitați sprijinul bibliotecarului pentru înregistrarea documentelor în contul dumneavoastră de împrumut sau utilizați robotul specializat pentru împrumut și retur de carte amplasat la Sala de lectură de la Compartimentul Împrumut Carte, sediul B, et. al IV-lea.
  • Împrumutul de documente se realizează în compartimentele specializate ale Bibliotecii ASTRA, în filiale sau online pentru documentele din Cloud Library.
Cât timp pot împrumuta documentele?
  • Aveți 15 zile la dispoziție pentru lectură și/ sau studiu.
  • Beneficiați de o prelungire de împrumut de cel mult 30 de zile, stabilită în două perioade de 15 zile.
  • Dacă documentele sunt solicitate de un alt utilizator, acestea nu pot fi prelungite.
  • Prelungirea se face direct la compartimentul de împrumut, prin telefon, prin e-mail sau direct în contul personal, folosind parola și ID-ul alocat Permisului de acces.
Unde sunt depuse buletinele de cerere și cum ajung documentele în posesia mea?

Buletinele de cerere sunt înmânate bibliotecarului care le transmite către responsabilii depozitelor Bibliotecii Județene ASTRA Sibiu. În cel mai scurt timp veți primi documentele solicitate la biroul de împrumut.

Care sunt documentele care se consultă la sala de lectură?
  • Orice document care se află în colecțiile următoarelor compartimente: Colecții speciale, Cabinete documentare, Compartimentul Periodice, Fondul documentar Academia Română, Depozitul Legal și Fondul Special, Sălile de lectură din sediul istoric și sediul B.
  • Documentele care se găsesc în depozite într-un singur exemplar.
Câte titluri pot împrumuta la domiciliu?

Puteți împrumuta patru cărți și patru documente audiovizuale/electronice.

Ce pot face în timp ce aștept obținerea documentelor solicitate de la depozite?

Vă invităm să explorați sălile de lectură. Veți avea plăcuta ocazie să descoperiți o multitudine de materiale expuse la raft.

În ce condiții este permisă fotografierea, scanarea și fotocopierea documentelor aflate în colecțiile Bibliotecii Județene ASTRA Sibiu?

Aceste operațiuni sunt permise cu condiția respectării drepturilor de autor și a legislației în vigoare și a listei de Tarife.

Ce este BiblioSuport?
  • BiblioSuport este un serviciu destinat tuturor celor care au nevoie de materiale pentru studiu și cercetare, în perioada pandemiei de COVID-19.
  • Transmiteți un email la adresa bibliosuport[at]bjastrasibiu.ro menționând fragmentele de care aveți nevoie.
  • Scanăm un număr limitat de pagini, respectând legislația în vigoare în ceea ce privește drepturile de autor.
  • Vă trimitem prin email documentele scanate.
  • Acest serviciu este gratuit.
Ce este Depozitul Digital al Bibliotecii Județene ASTRA Sibiu? Cum pot avea acces la documentele digitalizate?
  • Depozitul Digital este spațiul în care sunt conservate în format digital cărți, manuscrise, periodice și materiale iconografice, publicații unicat, unele dintre ele considerate importante la nivel local și regional, foarte solicitate.
  • Include Bibliografia modernă a României, Bibliografie românească veche, Carte românească manuscrisă, Carte străină manuscrisă, Carte străină rară, Carte străină veche, Cartografie, Ex Libris, Iconografie, Manuscrise, Periodice, Publicații editate la Biblioteca Județeană ASTRA Sibiu, Publicații periodice sibiene (1914 – 1919), Transilvanice.

Acces gratuit: http://www.dspace.bjastrasibiu.ro/

Ce este Cloud Library?
  • Cloud Library este o platformă de cărți electronice pe care Biblioteca o pune la dispoziția utilizatorilor înregistrați*.
  • Cuprinde cărți disponibile în varianta electronică potrivite pentru orice dispozitiv digital conectat la internet.

https://ebook.yourcloudlibrary.com/library/astra/Featured?media=all&src=lib

Cum pot împrumuta și rezerva cărți din Cloud Library?
  • accesați linkul către Cloud Library
  • căutați și selectați titlul/ autorul dorit;
  • în spațiul Login introduceți numărul ID și parola Permisului de acces;
  • apăsați butonul Accept;
  • clic pe butonul Borrow/ Hold (în cazul în care cartea este împrumutată);
  • restituiți cartea cu un clic pe butonul Return;

sau

  • accesați Cloud Library
  • instalați aplicația;
  • introduceți numărul și parola permisului de acces;
  • selectați titlul dorit;
  • clic pe butonul Borrow/ Hold (în cazul în care cartea este împrumutată);
  • restituiți cartea cu un clic pe butonul Return.
Ce este împrumutul interbibliotecar?

Dacă în colecțiile Bibliotecii Județene ASTRA nu găsiți documentele de care aveți nevoie, noi vă sprijinim cu serviciul de Împrumut interbibliotecar. Contactați bibliotecarul și depuneți o cerere în care specificați documentul pe care doriți să-l consultați. Pentru mai multe informații, consultați secțiunile Împrumut interbibliotecar și Tarife.

Cum pot accesa contul de utilizator pe internet pentru consultarea bazei de date online?
  • În baza de date „Catalog electronic”, disponibilă la adresa http://www.bjastrasibiu.ro:8080/liberty/libraryHome.do, realizați următoarele:
    • Apăsați butonul Conectare;
    • Introduceți numele de utilizator (numărul de identificare înscris pe Permisul de acces) și parola;
  • Vizualizați detaliile contului dumneavoastră (date de înregistrare, situația împrumuturilor curente, istoricul împrumuturilor, întârzierea restituirii, efectuarea de rezervări și comenzi).
Cum pot rezerva un titlu?
  • Utilizați contul de utilizator. Apăsați butonul Rezervare și introduceți titlul documentului pe care doriți să-l rezervați.

sau

Cum pot intra în contact cu un bibliotecar dacă nu pot veni la sediul Bibliotecii Județene ASTRA Sibiu sau în filiale?
Cum pot avea acces la Cabinetele individuale de studiu?
  • Pentru închirierea unui cabinet de studiu individual completați o cerere tip disponibilă la Compartimentul Împrumut Carte, George Barițiu, nr.7, et. al IV-lea, Sibiu 550178, România, tel. +40 269 210551, fax: +40 269 215775, e-mail: bibliosuport[at]bjastrasibiu.ro.
  • În limita locurilor disponibile, veți primi un răspuns favorabil și veți achita o taxă conform secțiunii Tarife.
Care sunt drepturile și obligațiile utilizatorului? Care sunt sancțiunile pentru încălcarea Regulamentului?
Cum se pot închiria spațiile Bibliotecii?

Spațiile care se pot închiria pentru evenimente și activități culturale, științifice, educative sau artistice sunt: Sala Festivă, Foaier, Sala de consiliu, cabinetele individuale, spațiile de acces interioare, Ludoteca, terasa et. al V-lea, Casa de odihnă și creație Andrei Oțetea. A se vedea secțiunea Tarife.

În contextul pandemiei de COVID – 19, care sunt modificările în programul de lucru cu publicul?

În perioada pandemiei de COVID-19, vă rugăm să consultați comunicatele Bibliotecii Județene ASTRA Sibiu, programul acesteia fiind adaptat restricțiilor impuse de situația epidemiologică la nivel local și național.