Skip to content Skip to sidebar Skip to footer
În urmă cu 120 ani, s-a născut, la Târgoviște, unul dintre cei mai apreciați muzicieni români din perioada interbelică, Ionel Fernic, interpret, compozitor, promotor al inegalabilei romanțe, al tangoului și, nu în ultimul rând, precursorul muzicii ușoare românești. Emoji
A fost deopotrivă admirat în epoca în care a trăit și recunoscut drept model al generațiilor de muzicieni care au urmat. Mia Braia, Ioana Radu, Doina Badea, Jean Moscopol, Cristian Vasile și Gică Petrescu sunt doar câțiva dintre marii interpreți care au inclus creațiile acestuia în repertoriul lor. Primii pași în muzică i-au fost călăuziți de Theodor Fuchs, pedagog și pianist, cunoscut drept acompaniatorul pentru muzică de cameră al marelui George Enescu. Emoji
Compozițiile lui Ionel Fernic au fost parte integrantă din viața cotidiană a străbunicilor, bunicilor și părinților noștri și au rămas vii în înregistrări ale Casei de Discuri Electrecord. Acesta a compus muzica și versurile cântecelor„Iubesc femeia”, „La geamul tău luminat”, „Dar ești la fel” și „De ce mă-ntrebi?”. EmojiEmoji
Mare iubitor de poezie și lirism, Fernic a compus, de asemenea, muzică pe versuri de Ion Minulescu, Mihai Eminescu, Cincinat Pavelescu și Artur Enășescu. Influențat de spiritul epocii interbelice, nonconformist prin excelență, s-a aflat într-o permanentă căutare artistică, cultivându-și talentul de actor. 
A fost pasionat de aviație și zbor încă din adolescență, iar la maturitate, a devenit unul dintre cei mai reputați parașutiști ai vremii și pilot recunoscut. A condus Școala de pilotaj de la Cernăuți și a fost decorat cu distincția „Virtutea aeronautică”. A încetat din viață la 22 iulie 1938, ca urmare a unui accident aviatic. Emoji
EmojiEmojiEmoji
Biblioteca Județeană ASTRA Sibiu vine în întâmpinarea celor care sunt interesați de muzica și viața lui Ionel Fernic, punând la dispoziția publicului o serie de volume, partituri, articole și viniluri care ilustrează personalitatea proeminentă și creația profundă a acestuia.
***

Sursa informațiilor:

Ionel Fernic. Compozitorul înălțimilor, ediție îngrijită de dr. Constantin Ucrain, București: Editura Muzicală, 1983.

Vă invităm să urmăriți un material care conține reproduceri ale publicațiile aflate în fondul bibliotecii:
Emoji
Informații privind documentele din colecțiile Bibliotecii #ASTRA Sibiu se regăsesc în mediul digital: în catalogul online, pe platforma de cărți electronice Cloud Library, în Depozitul Digital și pe celelalte canale de comunicare și promovare.