Skip to content Skip to sidebar Skip to footer

Emoji Astăzi se împlinesc 20 de ani de la dispariția timpurie a poetului și prozatorului Iustin Panța (1964 – 2001).

Autor a numeroase volume de poezie, Iustin Panța fost membru al Uniunii Scriitorilor din România, a contribuit cu articole și poeme la diferite reviste culturale și literare din țară și străinătate. A participat activ în cenaclurile „Transilvania” din Sibiu și „Universitas” din București și a fost redactor-sef al revistei „Euphorion” din Sibiu.

 „EPILOG

Ce-ai face dacă ai fi vrăjitor? l-a întrebat bătrînul pe copilul ce-și trăgea de sfoară, pe trotoar, mașinuța fără o roată. Se opriseră în fața mea, tocmai urma să-i depășesc, am încetinit mersul ca să ascult răspunsul puștiului; el a întrebat, Dar tu, nene, ce-ai putea face dacă ai fi vrăjitor? Chiar așa, ce am putea face? Vaza din sticlă albă ar rămîne la locul ei, la fel bomboniera, așezată în colțul bufetului, pipa în scrumieră, – dar eșarfa vișinie? Eșarfa este acum la gîtul ei, ea stă într-un colț al camerei și așteaptă, am zărit-o din stradă trecînd o dată prin dreptul ferestrei luminate, am apăsat clanța ușii, era deschisă, am intrat. Ușa ar fi trebuit, trăgînd-o în urma mea, să se închidă peste tonurile de peisaj ploios de afară, să despartă interiorul casei de restul lumii, dar nu s-a întâmplat asta; închizîndu-se ușa, prin fanta din ce în ce mai îngustă – pe măsura închiderii ei – dispăreau curtea, cei doi copaci din grădină, grămada de nisip și leagănul, apoi am auzit pocnetul sec, ce a marcat închiderea yalei; numai că în fața mea peisajul era identic cu cel pe care-l părăsisem, stăteam, la fel ca înainte, în mijlocul curții, în stînga leagănului și a grămezii de nisip. Trecînd pragul, lumea de afară s-a deplasat înăuntru. Așa cum ai fi mișcat bomboniera din colțul bufetului, si acolo, pe vechiul ei loc, praful încă nu s-a depus iar un obișnuit de-al casei spune, Aici a fost bomboniera; el chiar o vede acolo, o deschide și se servește cu o bomboană de mentă.

Umpli cu un lut de altă culoare locul ciobit al unui vas, de acolo lipsește și toarta, i-o modelezi din vechiul lut, lași vasul să se usuce și peste câteva zile îl apuci de toartă, îl umpli cu apă și bei.” (Panța, Iustin. „Cealaltă obișnuință”, Cluj-Napoca: Dacia, 2002, p. 35)

În Cuvântul de însoțire al volumului „Obiecte mișcate”, poetul Mircea Ivănescu nota: „Și totuși literatura este într-adevăr un miracol. De la primele versuri pe care i le-am citit, Iustin Panța m-a convins și m-a cucerit prin forța și autenticitatea viziunii sale, prin originalitatea tehnicii sale – pe care unii critici grăbiți în asocierile lor «după ureche» nu au știut să i-o recunoască imediat, lăsîndu-se înșelați de apropieri superficiale, nesesizînd, de pildă, că încă de la al doilea volum al său tînărul și în aparență neexperimentatul poet (dar care scrisese, probabil, încă din adolescență echivalentul a două volume) propunea o formulă inedită aproape total: alternarea, în cadrul aceluiași poem, a unor pasaje lirice cu altele de notație analitică, de jurnal aproape, construind astfel în adînc, o lume a poeziei cum nu se mai întîlnise în literatura poetică românească și pe care un critic de finețea și seriozitatea unui analist cum este profesorul Mircea Martin avea s-o recunoască și s-o analizeze atunci cînd prevedea că Iustin Panța este, în mod cert, un poet despre care se va vorbi în mileniul al treilea.” (Panța, Iustin. „Obiecte mișcate”, ed. îngrijită de Nicolae Țone, București: Editura Vinea, 2003, Colecția „Ediții definitive”, p. 7-8)

Volumele semnate de #IustinPanța sunt disponibile pentru consultare și împrumut în colecțiile Bibliotecii Județene #ASTRA Sibiu.

Informații privind documentele din colecțiile bibliotecii se regăsesc în catalogul online, pe platforma de cărți electronice Cloud Library, în Depozitul Digital și pe celelalte canale de comunicare și promovare.

http://www.bjastrasibiu.ro:8080/liberty/libraryHome.do
https://ebook.yourcloudlibrary.com/library/astra/Featured?media=all&src=lib
http://www.dspace.bjastrasibiu.ro/
https://www.facebook.com/bibliotecasibiuastra/
https://www.instagram.com/bjastrasibiu/
https://www.youtube.com/channel/UCbC69KdQkufZEf_3m_h-42A
bibliosuport[at]bjastrasibiu[.]ro

#BibliotecaAstra, #AstraSibiu, #AstraTransylvania, #mysibiu, #Sibiu, #Hermannstadt, #Romania, #consiliuljudeteansibiu, #astralibrary, #library, #educatie, #lectură, #cultură, #cercetare, #literaturaromână, #poezie, #criticăliterară, #poețiromâni, #poeținouăzeciști