Ziua Bibliotecarului 2026, marcată de Editura Bibliotecii ASTRA Sibiu
Cele mai recente titluri din Colecția ASTRA au fost prezentate în fața publicului, într-un eveniment care a adus împreună patru voci promițătoare ale noii generații de autori sibieni. Volumele – de la fantasy și proză scurtă, la poezie în limba română și engleză – au deschis ferestre spre lumi sensibile, curajoase și surprinzătoare.
Sara Ciucur, Sofia L. Popa, Radu Pitariu (Beniamin Belcec) și Cristian Andrei Băilă, tinerii autori, au dialogat cu publicul despre propriile universuri literare, emoții și procesul scrierii. Fiecare dintre cărțile prezentate și-a găsit ecoul în cei prezenți.
Alături de adolescenți s-a aflat scriitorul Radu Vancu, acesta oferind o perspectivă critică atentă asupra volumelor și încurajând noile voci să-și continue drumul literar cu încredere.
Proiectul editorial ASTRE rămâne un spațiu în care ideile cresc, prind formă și ajung la cititori, susținând creativitatea copiilor și adolescenților pasionați de scris. Evenimentul a confirmat încă o dată că literatura tânără este promițătoare.
O comunitate în formare, în care cuvintele circulă liber și își găsesc locul.
***
Data de 𝟐𝟑 𝐚𝐩𝐫𝐢𝐥𝐢𝐞 marchează 𝐙𝐢𝐮𝐚 𝐁𝐢𝐛𝐥𝐢𝐨𝐭𝐞𝐜𝐚𝐫𝐮𝐥𝐮𝐢 𝐝𝐢𝐧 𝐑𝐨𝐦𝐚̂𝐧𝐢𝐚 𝐬̦𝐢 𝐑𝐞𝐩𝐮𝐛𝐥𝐢𝐜𝐚 𝐌𝐨𝐥𝐝𝐨𝐯𝐚, în semn de recunoaștere publică a prestigiului profesiei de bibliotecar și de apreciere a profesioniștilor care lucrează în #biblioteci sau alte structuri info-documentare, a tuturor celor care fac posibilă întâlnirea între cărți și cititori.
Tot în data de 𝟐𝟑 𝐚𝐩𝐫𝐢𝐥𝐢𝐞 se sărbătorește și 𝐙𝐢𝐮𝐚 𝐌𝐨𝐧𝐝𝐢𝐚𝐥𝐚̆ 𝐚 𝐂𝐚̆𝐫𝐭̦𝐢𝐢 𝐬̦𝐢 𝐚 𝐃𝐫𝐞𝐩𝐭𝐮𝐫𝐢𝐥𝐨𝐫 𝐝𝐞 𝐀𝐮𝐭𝐨𝐫 – prilej de celebrare a cărții, de încurajare a lecturii și de promovare a celor care activează în sectoarele principale din industria cărții (edituri, librării și biblioteci).
***
Acțiunile Bibliotecii #ASTRASibiu se desfășoară cu susținere financiară oferită de Consiliul Judetean Sibiu.
#BibliotecaAstra #AstraSibiu #ASTRA165 #library #cultură #educatie #cunoastere #bibliotecari #ziuacartii #hailaBibliotecă
