„Fiecare copil pe care-l instruim este un om pe care-l câștigăm”, spunea Victor Hugo
Povestea citită: Despre Jörg, pe care-l dureau dinții, ilustr. de Hanna Künzel, Christa Unzner-Fischer, trad. de Blanche-Ileana Ionescu, București, Editura Arthur, 2018.
Ieri a avut loc cea de-a treia seiune online din cadrul Parteneriatului „Poveștile ne unesc”, întâlnire la care a participat bibliotecar Daniela Sava de la Filiala Bâlea a Bibliotecii Județene ASTRA Sibiu și d-na Anca Buzilă, alături de 150 de preșcolari și 9 cadre didactice, la care s-a alăturat și asistenta medicală din cadrul Grădiniței Nr. 15 Sibiu.
Mereu auzim în jurul nostru vorbindu-se despre conceptul „Educație pentru sănătate”, și că este important să-i învățăm pe copiii noștri să se întoarcă la reperele unei vieți mai sănătoase pentru a se dezvolta în mod echilibrat și armonios.
Întâlnirea desfășurată a purtat titlul „Educație pentru sănătate”, iar povestea prezentată în cadrul atelierului de lectură de a fost aleasă tocmai plecând de la principiul menționat.
Copiilor le-a fost explicat pe înțelesul lor ce înseamnă acest concept, iar din povestea pe care au ascultat-o cu Jörg cel pofticios, au învățat că trebuie să mănânce mai sănătos și că nu trebuie să consume multe dulciuri, ca de pildă bomboane, ciocolată, acadele, turtă dulciuri, prăjiturele, etc, ci numai atunci când le permit părinții și doar o anumită cantitate. De asemenea, foarte important pentru ei este să deprindă obiceiul de a se spăla pe dinți de trei ori pe zi, pentru că altfel „omulețul cel mic și verde” vine și „le găurește dinții cu un ciocănel pentru a-și face culcuș în ei”, și astfel au probleme cu dințișorii. Un alt obicei pe care copiii trebuie să-l deprindă este vizita la cabinetul stomatologic, cel puțin de două ori pe an.
După lectura poveștii „Despre Jörg, pe care-l dureau dinții”, micuții au răspuns la trei ghicitori și au ascultat recitarea a două poezioare despre „periuța veselă” și despre ”dințișori”.
La finalul întâlnirii au fost puse întrebări despre povestea citită și ceea ce trebuie reținut în urma lecturii și despre obiceiurile pe care trebuie să și le formeze copiii în privința alimentației și a igienei orale. Copiii putut vedea periuța de dinți (atât cea obișnuită, cât și cea electrică), tubul de pastă de dinți și chiar un mulaj dentar realizat de o tânără absolventă a specializării Tehnică Dentară.
Este important de reținut faptul că cei mici, și nu doar ei, „trebuie să-și formeze comportamente sănătoase, corecte și responsabile pentru adoptarea unui stil de viață sănătos” (https://www.salvaticopiii.ro/ce-facem/sanatate/educatie-pentru-sanatate).
Vă mulțumesc, dragi îngerași, pentru atenția cu care mă ascultați de fiecare dată, iar vouă, stimate doamne educatoare, pentru felul în care-i educați pe acești îngerași!
Material elaborat de Daniela Sava, bibliotecar
Filiala Bâlea